Comuna independentă politic. Edilii din Peştera şi-au dat demisia din partide, după modelul primarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Local al comunei constănţene Peştera a devenit preponderent independent politic. Un număr de 12 consilieri dintre cei 13 consilieri din cadrul Consiliului Local al comunei Peştera, judeţul Constanţa, şi-au anunţat demisia în bloc din partidele în care erau înscrişi. Unul singur era în PNL, iar restul de 11 în PSD.

Consilierii locali demisionari au declarat că vor activa ca independenţi, urmând modelul primarului Valentin Vrabie. Astfel, în urma demisiilor celor 12 consilieri locali din partidele din care faceau parte, Consiliul Local Peştera va avea următorea componenţă: 12 consilieri independenţi şi un consilier PPDD.

„Refuzăm să mai fim păpuşile perfecte activate doar în campaniile electorale pentru strângerea de voturi“, a declarat Cornelia Ştefănescu, consilier local şi membru PSD încă din anul 1995.

Cei 11 consilieri PSD reproşează partidului şi conducerii Consiliului Judeţean Constanţa strategia politică a capului plecat la care a fost supus întregul judeţ, dar şi refuzul constant de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de membrii unei comunităţi care le-a acordat votul.

„Din păcate, mai-marii acestui partid, ajunşi în funcţii publice şi datorită voturilor din comuna Peştera, au terfelit sistematic procesul administrativ şi s-au jucat ca nişte copii iresponsabili cu principiile fundamentale ale democraţiei. Curajul cu care a făcut paradă atâţia ani PSD-ul s-a bazat de fapt exclusiv pe resursele bugetare şi pe puterea feudală conferită de controlul instituţiilor publice“, a afirmat viceprimarul Tudorel Grosu, fost preşedinte PSD Peştera.

Valentin Vrabie, primarul independent din Peştera Foto comunapestera.ro

Totodată, consilierii afirmă că situaţiile cu care s-au confruntat în ultimul an (făcând referire la dezastrele produse de viituri în vara anului trecut) au reflectat clar lipsa de interes fată de cetăţenii comunei pe care aceştia o reprezintă. În consecinţă, divorţul politic anunţat acum nu este altceva decât „urmarea încălcării flagrante a drepturilor şi principiilor garantate prin legea administraţiei publice locale“.

„Demisia tuturor membrilor organizaţiei locale a PSD este răspunsul nostru la comportamentul dânşilor“, au mai spus PSD-iştii din Peştera.

Pentru a fi solidar cu colegii săi, Aurel Vîrcu, consilier local PNL, a decis să activeze şi el ca independent.
„Oamenii au început să înţeleagă că partidele şi-au pierdut credibilitatea, că politica românească practicată de aleşii noştri este complet deconectată de la realitatea zilnică a cetăţenilor şi că singura noastră şanşă pentru un trai demn şi decent este cea a independenţei politice. Sper din tot sufletul să mai urmeze şi alţi aleşi locali acest exemplu al independenţei politice pentru că numai împreună putem reuşi“, a declarat primarul independent Valentin Vrabie.

Vă mai recomandăm

FOTO VIDEO Visul împlinit. Toţi copiii din comuna Peştera au primit biciclete cadou de la primărie. Primarul Valentin Vrabie: „Eu n-am avut niciodată una“

FOTO VIDEO Răscoala sătenilor din Peştera împotriva baronului Nicuşor Constantinescu

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”