Comisar de Poliţie, trimis în judecată. DNA îl acuză că a primit mită 450 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţist - foto arhivă

Dosarul în care comisarul de Poliţie este acuzat de luare de mită a fost trimis spre judecare Tribunalului. Procurorii DNA susţin că omul legii a primit 450 de euro de la un martor.

Bogdan Duţu, comisar în cadrul Poliţiei Municipiului Medgidia – Biroul Rutier, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Procurorii susţin în rechizitoriu că „în data de 19 februarie 2020, inculpatul Duţu Bogdan, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, cu gradul de comisar în cadrul Poliţiei Municipiului Medgidia – Biroul Rutier, ar fi primit, printr-un intermediar, de la o persoană (martor în cauză) suma de 450 euro, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu”.

Concret, inculpatul ar fi primit cei 450 de euro lăsând să se înţeleagă că va desfăşura cercetările într-un dosar penal în care martorul era cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, în vederea dispunerii unei soluţii favorabile acestuia din urmă, respectiv o soluţie de clasare sau una de renunţare la urmărirea penală.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanţa.

Citeşte şi:

Navă sub pavilion Panama, cu 12 marinari la bord, abandonată în Portul Constanţa

Radu Mazăre şi Decebal Făgădău, cercetaţi într-un nou dosar DNA. Sunt acuzaţi că au înstrăinat ilegal terenuri

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie