Circulaţie îngreunată pe Autostrada Soarelui. Vântul bate cu putere, iar vizibilitatea este redusă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulaţia pe A2 se desfăşoară cu dificultate din cauza vântului care suflă cu putere. De altfel, până la ora 20.00, judeţele Călăraşi şi Ialomiţa se află sub Cod Galben de vânt.

Agenţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă, 29 septembrie, o avertizare Cod Galben de vânt valabilă de la ora 14.00 până la ora 20.00.

În acest interval se vor semnala intensificări ale vântului ce vor atinge viteze de 55-65 km/h şi trecător 70 km/h. Fenomenul se va extinde treptat din judeţele Buzău şi Brăila către restul zonei avertizate.

Judeţele avertizate sunt Ialomiţa, Prahova (Mizil, Ciorani, Colceag, Sângeru, Drăgăneşti, Baba Ana, Fulga, Gura Vadului, Sălciile, Boldeşti-Gradiştea, Gherghiţa, Vadu Săpat, Lapoş, Călugăreni, Jugureni, Fântânele), Brăila;
Buzău (zona joasă), Buzău (Nehoiu, Lopătari, Gura Teghii, Chiojdu, Mânzăleşti, Brăeşti, Colţi, Bozioru) şi judeţul Călăraşi.

Pe Autostrada Soarelui se circulă îngreunat din cauza rafalelor de vânt şi a vizibilităţii reduse. Mai multe panouri antiorbire au fost rupte de vânt şi aruncate pe carosabil.

Pe aceeaşi temă:

Accident rutier pe Autostrada Soarelui. O maşină a luat foc



 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!