CFR Călători face verificări după ce mai mulți pasageri au fost răniți de un geam, pe ruta Mangalia – Oradea. Imagini cu una dintre victime

0
0
Publicat:

CFR Călători a anunţat marţi, 19 august, că efectuează verificări după ce au apărut imagini cu pasageri ai trenului IR 1920 Mangalia-Oradea care au fost răniți, luni, de un geam.

„CFR Călători informează că aspectele semnalate și apărute în presă referitoare la lovirea unor călători de un geam în trenul R 8812/IR 1920 Mangalia – Oradea, care a circulat la data de 18 august 2025, fac în prezent obiectul unor verificări detaliate”, se arată într-un comunicat postat marți pe pagina oficială a companiei .

Siguranța și confortul pasagerilor, „priorități permanente” pentru CFR Călători

 CFR Călători precizează că a fost constituită o echipă care analizează toate circumstanțele situației, iar la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile corespunzătoare.

Siguranța și confortul pasagerilor reprezintă priorități permanente pentru CFR Călători, iar orice situație semnalată este verificată cu promptitudine”, se mai arată în comunicat.

Un incident similar a avut loc la pe 9 august 2025, în trenul IR 12942/1947, care circula pe relația Mangalia – Cluj Napoca.

Incidente au avut loc și în alte trenuri. FOTO Sutterstock

Două fetițe au fost rănite în trenul Mangalia-Cluj Napoca de un geam care a căzut peste ele în vagonul în care se aflau. Au fost transportați de urgență la spital. 

 CFR Călători a transmis că, la deschiderea unui geam din interiorul vagonului nr. 9, au fost loviți doi copii aflați în imediata vecinătate și că, din acest motiv, personalul de tren a solicitat, preventiv, prin serviciul de urgență 112, prezența echipajelor de intervenție în stația Blaj.

În același timp, CFR Călători a dispus ca personal propriu din Teiuș să se deplaseze la unitățile medicale de pe raza orașului Blaj pentru a acorda sprijin familiei, inclusiv în vederea deplasării ulterioare a acesteia la Cluj-Napoca.

„Potrivit informațiilor obținute atât de la unitățile sanitare din orașul Blaj, cât și de la Postul de Poliție TF Blaj, nu a fost înregistrată nicio persoană care să se afle în îngrijirea instituțiilor medicale și nici nu a fost depusă vreo sesizare la postul de poliție”, a transmis, pe 9 august, CFR. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Sarah Ferguson, o mamă regală de coșmar: își lăsa fiicele de izbeliște, pe mâna bonelor, sau le lua cu ea în vacanțe cu amanții