Ce vezi în acest weekend în Dobrogea. Agenda ultimului weekend de vară, pe litoral şi în deltă: istorie antică, muzică, dans, modă, sport şi pescuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul Antic Tomis Foto Arhivă

Litoralul încheie vara în forţă, astfel că ultimul weekend estival este plin de evenimente, petrecute de la Constanţa până la Tulcea.

Festivalul Antic Tomis are loc în zilele de 28-30 august în Parcul Tăbăcărie din Constanţa, unde publicul este invitat la parade militare, demonstraţii de luptă, tabere ale dacilor şi romanilor, teatru antic, ateliere de lucru şi iniţiere în meşteşugurile strămoşeşti. Marea paradă de sâmbătă începe la ora 19.30 şi se desfăşoară pe traseul Casino Mamaia - Perla Mamaia, iar spectacolul de teatru antic „Antigona“ de Sofocle are loc de la ora 21.00, în piaţeta Perla. La Festivalul Antic Tomis participă asociaţiile de reconstituire istorică Terra Dacica Aeterna (Cluj), Garda Apulum (Albă), Danais România-Dacia Casa Noastră (Constanţa), Nimfele Dace (Zalău) şi cythia Minor (Dobrici, Bulgaria)

Constanţa găzduieşte în weekend şi Festivalul Internaţional al Portului, Dansului şi Cântecului Popular Turco-Tătar (28-29 august). Ansambluri folclorice din Turcia, Macedonia, Bulgaria, Georgia, Lituania, Ucraina şi România vor oferi vineri, ora 11, o paradă a portului popular, pe traseul Teatrul de Vară Soveja - Bd. Alexandru Lăpuşneanu – piaţeta Casino Mamaia, unde va avea loc o reprezentaţie în Piaţeta Casino. Tot vineri, de la ora 19, pe scena Teatrului de Vară Soveja vor urca artiştii pentru 3 ore de cântec, dans şi culoare. A doua zi, sâmbătă, la ora 15, în parcul de lângă teatru are loc kűreşul, competiţia de lupte tradiţionale tătăreşti, unde se înfruntă cei mai voinici combatanţi. De la ora 19, la teatru se va derula Gala festivalului, cu momente artistice, decernarea premiilor şi focuri de artificii.

La Mamaia se încheie seria spectacolelor de la Fashion Summer Festival 2015. Baby Fashion Weekend aduce pe scena din Piaţa Casino surprize dedicate celor mici. Începând cu ora 21, spectatorii vor putea urmări în fiecare seară parade de modă - haine şi accesorii pentru copii cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani. Momentele artistice au ca protagonişti copiii talentaţi participanţi la emisiunea Next Star, printre care şi câştigătorul primului sezon - Omar Arnaout. Din spectacol nu va lipsi nici concursul Mini Miss şi Mister Litoral 2015, iar probele se vor întinde pe parcursul celor 3 zile de evenimente. Spectacolele pot fi urmărite live pe site-urile FashionTv, fiind transmise selectiv şi pe FTV în 193 ţări.

Marina Eforie devine punctul de întâlnire pentru iubitorii yachtingului, care participă la Regata Callatis 2015, ultima etapă a Trofeului Black Sea Sailing. La linia de start sunt aşteptate 35 yachturi din ţară şi străinătate. Regata Callatis 2015 va fi compusă dintr-o cursă offshore, cuprinsă între Marina Eforie şi un reper aflat în zona de sud a litoralului românesc, precum şi două curse inshore, în largul Marinei Eforie din Eforie Nord. Startul primei curse se va da sâmbătă, în jurul orei 11.00.

Tulcea, istorie şi bărci cu vâsle

Cetatea Enisala, la poalele căruia se întinde lacul Razelm, este scena în aer liber a manifestării Pro Istoria Fest (28-29 august), unde va fi muzică, folclor, teatru de păpuşi, ateliere de modelaj, sculptură, pictură şi împletituri, tenis de masa, tir cu arcul, înălţare de zmeie, pinata, foc de tabără. Cântă Nicu Alifantis & ZAN, Mircea Vintilă, Alexandra Uşurelu, Zoli Toth Project, Mircea Baniciu & Band, Marius Baţu, Alina Manole si grupul Folk Frate!

În municipiul Tulcea se întâmplă Rowmania Fest - Festivalul Internaţional al bărcilor cu vâsle (28-30 august). Programul este o împletire de muzică, pescuit, sport şi gastronomie delicioasă dobrogeană. Vor fi concerte de rock, disco, taraf şi fanfară, dezbateri pentru Delta vie, proiecţii de filme, gastronomie pescărească, maraton de caiace - Turul Internaţional al Dunării, expoziţii de fotografie, competiţii de vâslit în canotci de 10+1, competitia pescărească Ivan Patzaichin, triatlon, etapa naţională Descoperă Rowmania, târgul artizanilor eco, spectacolul comunităţilor locale, parada de deschidere pe uscat si pe apa, ateliere pentru copii, urban quest etc.

Vă mai recomandăm

Cele 7 mari faruri care păzesc coasta Mării Negre. Paznicii misterioşi ai litoralului, de la Mangalia la Sulina

Dobrogea, descoperită prin aventură. Proiect comun de promovare a turismului de aventură în regiunea Balcanilor