Ce-i scria Eminescu din Kustenge iubitei: „Şed într-o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine“
0În scrisorile trimise de Mihai Eminescu Veronicăi Micle de la Constanţa, marele nostru poet vorbeşte despre oraşul Kustenge.
În iunie 1882, Mihai Eminescu a petrecut aproximativ zece zile la Constanţa, în singura sa sosire la mare. Dr. Dorin Popescu, preşedintele Asociaţiei „Casa Mării Negre“ spune că deplasarea sa la Tomis este deja certă, fiind scoasă din zona mitică de schimbul epistolar dintre Eminescu şi Veronica Micle, devoalat prin corespondenţa publicată relativ recent de Editura Polirom cu titlul „Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit“ (Corespondenţă inedită Mihai Eminescu - Veronica Micle, Scrisori din arhiva familiei Graziella şi Vasile Grigorcea).
Iată câteva fragmente din scrisorile trimise de către Mihai Eminescu Veronicăi Micle de la Constanţa şi (ulterior) de la Bucureşti, la finele lunii iunie 1882, la revenirea sa de la Tomis:
„Constanta, 16 iunie 1882
Draga mea Veronică,
Iartă-mă că nu ţi-am scris de atâta timp, dar am întârziat la Giurgiu, la Costinescu, unde am scăpat o dată vaporul, care nu pleacă decât de trei ori pe săptămână, şi am venit aci, unde poşta nu pleacă în toate zilele. Am venit ieri şi am făcut deja două băi de mare, cari promit a-mi face mult bine, deşi pe-aici e frig încă şi apa mării nu e destul de caldă pentru băi. De-aceea sunt unul din cei dentâi sosiţi aci pentru băi şi nimeni nu se scaldă încă afară de mine. N-o să stau aci decât vro zece zile şi apoi iar mă-ntorc la Bucureşti. O să mă-ntrebi ce efect mi-a făcut marea, pe care-o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururea mişcate. Dar, abia de două zile aici, n-am văzut-o în toate feţele căci ea e schimbăcioasă la coloare şi în mişcări, de unde unii autori o şi compară cu femeia. Costanţa sau Chiustenge este un mic orăşel, dar îndestul de frumos. Nu are a face deloc cu Rusciucul. Casele au oarecare eleganţă în clădirea lor, căci piatra e ieftină aci şi clădirile sunt din piatră pătrată, iar primăria, de când stăpânesc românii şi există un consiliu comunal, a făcut foarte mult pentru orânduiala şi înfrumuseţarea oraşului. O terasă pe ţărmul înalt dă o frumoasă privelişte pe toată întinderea mării şi, când luna e deasupra apei, ea aruncă un plein de lucire slabă, care pluteşte pe-o parte a apei. Restul rămâne în întunerec, şi noaptea marea îşi merită numele ei de neagră. Viaţa e cam scumpă aci, dar nu atât de exagerat de scumpă precum mi se descria, mai ales de când s-au deschis câteva oteluri. La anul să ştii că venim amândoi aci, căci băile de mare întăresc şi grăbesc bătăile inimei. Cu toate că omul pare a întineri de ele, privirea mării linişteşte, mai ales sufletele furtunoase. Şed într-o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putinţă, te sărut cu dulce, draga mea Veronică, şi rămân al tău Eminescu.
Adresa mea: Chiustenge (Constanţa) Hôtel d’Angleterre”
Statuia lui Mihai Eminescu de la Constanţa
Constanţa, 20 iunie 1882, inedită până în anul 2000.
„Scrisoarea mea din 17 vei fi primit-o cred. Îţi scriu ca să te previn că, pentru 28 a lunii curente, sunt rechemat de afaceri la Bucureşti, căci colegii mei pleacă amândoi la 1 iulie. Astfel, dacă vei primi scrisoarea de faţă să-mi răspunzi imediat ca s-o (sic) pot primi încă răspunsul. De când lipsesc din Bucureşti, îmi lipseşte ceva, dulcele obicei de-a primi câteva şiruri de la adorata şi gentila mea Nicuţă, căreia în gând îi sărut picioruşele.
Cât despre bubele mele, toate s-au închis, afară numai de una de la piciorul drept care e foarte îndărătnică. Noutăţi de pe aici nu vei fi aşteptând şi-ntr-adevăr nici n-aş avea ce-ţi scrie decât că verdeţurile ne vin direct din Ţarigrad şi că pustietatea de prin prejur nu produce nimic. Neavând nici un râu şi lipsită de ploaie, recolta arăturilor e nulă, de aceea oamenii nici nu prea ară şi se-ntemeiază mai mult pe creştere de vite. Viaţa e monotonă şi peste zi târgul pustiu. Şed în mansarda mea şi cetesc economie politică, pregătindu-mă pentru trista campanie de vară, pentru caniculă, când, singur la Timpul, voi trebui să scriu în fiece zi altceva.
Te sărut cu dulce, dulcea mea Veronică, şi rămân al tău Emin
Constanţa 20 iunie 1882”
Iulie 1882 (probabil scrisă la Bucureşti, la sosirea de la Constanţa)
“Draga mea Nică,
Călduri, muncă şi necazuri mă opresc de a-ţi răspunde cu acea promptă regularitate de care, de dragul tău, m-aş ţine bucuros. Precum era de prevăzut, după ce am făcut atât de puţine băi şi după ce aerul de Bucureşti nu-mi prieşte de loc şi căldurile asemenea, bubele mele ameninţă a se redeschide şi a mă rearunca în acea mizerie morală, care era de vină la tăcerea mea.
Dragul meu Moţ, nimeni, absolut nimeni nu-i în Bucureşti, nici prieteni, nici duşmani. Toţi caută răcoare şi linişte din acest infern, în care cei nevinovaţi se pedepsesc. După ce şi corectorul de la “Timpul” mi s-a îmbolnăvit, am rămas curat redus la mine însumi cu onorabila redacţie… şi pe ce călduri, Doamne sfinte!
Nu fi supărăţică, dacă nu-ţi scriu imediat şi crede-mă că abia găsesc un moment mai limpede în care să pot gândi şi la dragul meu Moţ, la imputările ce ea mi le face şi la fatalitatea că mi-i atât de dragă ş atât de scumpă şi totuşi nu pot fi lângă ea.
Eh! La pauvreté est une mauvaise chose! Şi chip să scap de ea pentru totdeauna nu se vede încă. Dar în sfârşit, bun e Dumnezeu şi meşter e dracul. După ploaie trebuie să vie şi senin, care va fi şi mai senin prin tine, Nică.
Ai avut de descifrat în scrisoarea mea trecută. Am plecat la Chiustenge şi cerneala din călimară s-a făcut în vreme de vară ca păcura – Copirtinb – încât se lipea filă de filă.
Te sărut de mii de ori, Moţ, şi iar te sărut şi iar, şi iar şi te rog să-mi păstrezi locul din inimă care l-ai dăruit lui Emin”.
Vă mai recomandăm:
Dobrogea, cel mai frumos pământ al României - botezată după un slav