Video Cazinoul din Constanța este gata și va fi redat publicului. Imagini dinainte și după restaurare

0
Publicat:

Cazinoul din Constanța și-a recăpătat strălucirea de altădată. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat joi recepția lucrărilor. Clădirea va putea fi acum redată publicului și beneficiarului, Primăriei municipiului Constanța.

Cazinoul din Constanța. FOTO: Facebook Ministerul Dezvoltării

„Cazinoul din Constanţa este restaurat, am finalizat recepţia lucrării. Urmează în scurt timp să redăm comunităţii locale această bijuterie a României, lucrare finanţată de Guvern prin Ministerul Dezvoltării”, a declarat ministrul într-un mesaj video.

Ministrul a spus că proiectul este un exemplu de reușită atunci când există colaborare și viziune comună. „Putem să redăm întregii Românii, turiştilor, această bijuterie arhitecturală. Am arătat că atunci când toţi tragem la aceeaşi căruţă suntem capabili de lucruri minunate. Doresc tuturor să se bucure de această bijuterie, de această bijuterie arhitecturală, refăcută conform proiectului iniţial, aşa cum l-au visat şi l-au construit antecesorii noştri şi să fim cu toţii bucuroşi de această valoare pe care o avem în România”, a precizat Cseke Attila într-un mesaj video.

Lucrările au început în primăvara anului 2020 și au fost inițial estimate să dureze 30 de luni, însă termenul a fost depășit din cauza unor întârzieri. Restaurarea a inclus consolidarea fundației, refacerea fațadelor, restaurarea vitraliilor și mozaicurilor, precum și intervenții asupra elementelor metalice și artistice.

„Cazinoul din Constanţa evidenţiază atât măiestria constructorilor din trecut, cât şi eforturile actuale de a păstra autenticitatea acestuia, integrând, în acelaşi timp, soluţii moderne de consolidare”, se precizează într-un mesaj publicat pe pagina oficială a Ministerului Dezvoltării.

Odată cu finalizarea restaurării, Cazinoul revine în patrimoniul orașului și va deveni în curând un punct de atracție pentru turiști și locuitori. Finanțarea a fost asigurată de Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării.

Mai multe pentru tine:
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali