Campionul de pe fregata „Mărăşeşti”. Totul a început de la un concurs urmărit la televizor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Alexandru Paliciuc foto: navy.ro

Este mecanic pe fregata „Mărăşeşti”, iar visul lui este să ajungă maistru militar. În acelaşi timp, constănţeanul mai are o mare pasiune: halterele.

Numele lui este Constantin Alexandru Paliciuc, iar din februarie 2020 este mecanic la bordul fregatei „Mărăşeşti”.

„Povestea mea este următoarea. Am îndrăgit sportul de mic copil, drept urmare practic haltere la nivel de performanţă, de la vârsta de 12 ani. Îmi aduc aminte şi acum, cum a inceput totul. Eu şi tatăl meu ne uitam la un concurs de haltere, la TV, şi am fost fascinant de frumuseţea acestui sport”, spune militarul, citate de Forţele Navale Române.

Tatăl lui a decis să-i caute un antrenor. Aşa l-au descoperit pe Aurel Tătaru, antrenorul care locuia pe aceeaşi stradă cu ei.

„Din prima zi de antrenament am simţit că mi se potriveşte ca o mănuşă acest sport şi de atunci am continuat să mă antrenez în fiecare zi. Rezultatele muncii mele urmau să se arate după câteva luni, când cu mari emoţii am participat la primul meu concurs naţional, unde am reuşit să câştig trei medalii”, adaugă Constantin.

Din 2013, participă la concursuri de haltere şi de fiecare dată reuşeşte să se claseze pe podium. Rezultatul cel mai bun a fost în 2019, când a câştigat titlul de triplu campion naţional la categoria 89 kg.

„Visez de mic la cariera militară, astfel că, imediat după absolvirea liceului, fără să stau prea mult pe gânduri am venit în armată, dar visul meu nu se opreşte aici, deoarece îmi doresc foarte mult să ajung maistru militar”, mai spune campionul.

Citeşte şi:

Povestea fostei profesoare care a mobilizat o comunitate rurală prin exemplul personal

Imagini feerice pictate de iarnă la Mănăstirea Dervent FOTO

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică