Campanie umanitară a Arhiepiscopiei Tomisului pentru ajutorarea familiilor sărace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 25 noiembrie - 15 decembrie, Arhiepiscopia Tomisului, în parteneriat cu Primăria Constanţa, organizează acţiunea umanitară „De Crăciun, fii bun!”.

Scopul campaniei este sprijinirea familiilor sărace din peste 40 de localităţi din judeţ (Deleni, Adamclisi, Şipotele, Ion Corvin, Negureni, Băneasa, Lipniţa, Coslugea, Gârliţa, Ostrov, Sinoe, Mihai Viteazu, Tariverde, Nuntaşi, Istria, Gura Dobrogei, Peninsula, Piatra, Poiana, Săcele, Ovidiu, Vadu, Sibioara, Grup Social Ceres, Eforie Nord, Biruinţa, Tătaru, Coroana, Potârnichea, Vâlcelele, Vârtop, Vadu - Oii, Gălbiori, Stupina, Mireasa, Dunărea, Izvoru, Conacu, Ştefan cel Mare, Galeşu, Nazarcea, Ivrinezu Mic, Poarta Albă, Remus Opreanu) şi din municipiul  Constanţa (cartier Henri Coandă).

Grupul-ţintă este format din peste 1.000 de familii sărace (1165 copii, 622 persoane văduve şi 91 de persoane cu handicap).

Prin Departamentul Social, coordonat de către pr. Jean Ion, se organizează colectă de alimente neperisabile (ulei, făină, orez, paste, conserve, etc.), articole de igienă şi haine (noi sau bine igienizate, cu specificaţia pentru femei, bărbaţi, copii băiat/fată, precum şi vârsta) în parohiile urbane din Constanţa, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârşova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol şi Cernavodă.

Acţiunea se organizează în postul Crăciunului. „Ne-am gândit  că  nevoile omului  de  la  sat sunt mai acute ca acelora de la oraş. Ne-am ghidat după  proverbul românesc: «Când  primeşti  ceva ţi  se  umple mâna,  iar când  dăruieşti ţi  se  umple  sufletul», încercând să  aducem, înainte  de  Sfintele  Sărbători o picătură  de  bucurie familiilor încercate!”, a spus preotul. 

Cine doreşte să ajute persoanele defavorizate prin intermediul campaniei poate să obţină mai multe informaţii de la preoţii din parohiile urbane ale Arhiepiscopiei Tomisului.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG