Campanie umanitară a Arhiepiscopiei Tomisului pentru ajutorarea familiilor sărace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 25 noiembrie - 15 decembrie, Arhiepiscopia Tomisului, în parteneriat cu Primăria Constanţa, organizează acţiunea umanitară „De Crăciun, fii bun!”.

Scopul campaniei este sprijinirea familiilor sărace din peste 40 de localităţi din judeţ (Deleni, Adamclisi, Şipotele, Ion Corvin, Negureni, Băneasa, Lipniţa, Coslugea, Gârliţa, Ostrov, Sinoe, Mihai Viteazu, Tariverde, Nuntaşi, Istria, Gura Dobrogei, Peninsula, Piatra, Poiana, Săcele, Ovidiu, Vadu, Sibioara, Grup Social Ceres, Eforie Nord, Biruinţa, Tătaru, Coroana, Potârnichea, Vâlcelele, Vârtop, Vadu - Oii, Gălbiori, Stupina, Mireasa, Dunărea, Izvoru, Conacu, Ştefan cel Mare, Galeşu, Nazarcea, Ivrinezu Mic, Poarta Albă, Remus Opreanu) şi din municipiul  Constanţa (cartier Henri Coandă).

Grupul-ţintă este format din peste 1.000 de familii sărace (1165 copii, 622 persoane văduve şi 91 de persoane cu handicap).

Prin Departamentul Social, coordonat de către pr. Jean Ion, se organizează colectă de alimente neperisabile (ulei, făină, orez, paste, conserve, etc.), articole de igienă şi haine (noi sau bine igienizate, cu specificaţia pentru femei, bărbaţi, copii băiat/fată, precum şi vârsta) în parohiile urbane din Constanţa, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârşova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol şi Cernavodă.

Acţiunea se organizează în postul Crăciunului. „Ne-am gândit  că  nevoile omului  de  la  sat sunt mai acute ca acelora de la oraş. Ne-am ghidat după  proverbul românesc: «Când  primeşti  ceva ţi  se  umple mâna,  iar când  dăruieşti ţi  se  umple  sufletul», încercând să  aducem, înainte  de  Sfintele  Sărbători o picătură  de  bucurie familiilor încercate!”, a spus preotul. 

Cine doreşte să ajute persoanele defavorizate prin intermediul campaniei poate să obţină mai multe informaţii de la preoţii din parohiile urbane ale Arhiepiscopiei Tomisului.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite