Călătorie în lumea basmelor orientale: Cavarna, oraşul care scânteie în soare
0Cavarna, oraşul învecinat cu Balcicul, era cândva renumit pentru multitudinea de naţii ce trăiau laolaltă: români, turci, bulgari, macedoneni, găgăuzi şi bulgari, dar şi pentru frumuseţea locului.
La 50 de kilometri de Balcic se află oraşul Cavarna. „Spre seară sau ziua dealurile calcaroase sub razele soarelui scânteie ca argintul, de aici şi numirea Coasta de Argint, pentru regiunea dela capul Caliacra până la Ecrene“, scria O. Mărculescu în Analele Dobrogei, revista societăţii culturale dobrogene, în anul 1936.
Iată cât de frumos descria autorul pământul cândva românesc: „Strada principală, strada Carol, străbate oraşul de la un cap la altul, până la Cişmele, de unde urcă pe stradă un măgăruş cu două butoiaşe pe spinare, pline cu apă, urmat de un copilaş. Două turcoaice cu feregea pe faţă şi îmbrăcate în albastru trec în sus la cafeneaua lui Alexe, afară pe un scaun stă un găgăuz, vorbeşte cu un bulgar; amândoi gonesc mărgelele de pe un şirag. Macedonence în rochii negre şi lungi, cu basmale negre pe cap, aduse puţin de umeri, calcă voiniceşte. Un turc cu fes roşu şi murdar, dar în haine verzi, mănâncă elengelic (seminţe): iar copiii zglobii se joacă sau fug spre Cişmele. Acolo Orientul parfumat subtil îţi surâde.
Însă frumuseţea oraşului e noaptea. O podoabă a naturii sunt vara, nopţile cavernene, - nopţi albe, când e aşa lumină de parcă-i ziua. Se vede piatra pe care calci… Veri călduroase, adesea cu zile tropicale, încât ţărâna frige sub picioare, cu după-amiezi alintate de briza mării, răcorind plăcut atmosfera; cu vânturi puternice iarna, dar neregulate şi zăpezi 2-3 zile, topite de razele soarelui, cu toamne dulci ce se prelungesc în iarnă, iar iernile în primăvară.
Sunt zile, în toiul iernii în decembre sau ianuarie, când la Bucureşti a nins şi-i ger, la Cavarna e soare şi poţi ieşi în haină. Dar ciudăţenii de privelişti pitoreşti nu oferă numai Cavarna; dimpotrivă, toată Coasta de Argint cu Balcicul, Veneţia Orientului, valea Batovei şi frumosul cap Caliacra cu focile sale, cu mormântul Sfântului Nicolae îndoelnic, cu poarta celor 40 de fete, «Cârc câs capusâ», toate te mută într-o lume a basmelor orientale…“.
Cea mai veche mărturie despre existenţa Cavarnei o dă „Portulanele italiene“, dintre anii 1318 – 1380, în care oraşul este numit Gauarna, Cauarna, Gavarna.
Fântâni spurcate de ghiauri
După anul 1878, populaţia bulgară s-a mărit simţitor în Cavarna. După recunoaşterea statului lor, ei au îceput să se aşeze printre turci, găgăuzi, greci şi tătari. Turcii erau mai proprietari de pământ şi au recurs la persecuţii, însă bulgarii au născocit un procedeu simplu: spurcau fântânile cu carne de porc, animal interzis de Coran a fi mâncat. „Neputând să mai folosească fântâna spurcată de ghiauri, turcii vindeau pe preţuri derizorii terenurile şi plecau“, arată autorul articolului din Analele Dobrogei.
Dobrogea de sud
Partea de sud a Dobrogei, care se întinde peste 7.000 de kilometri pătraţi, şi unde trăiesc peste 400.000 de suflete, este formată din judeţele Durostor şi Caliacra. Principalele oraşe din această zonă sunt Silistra, Turtucaia, Dobrici (Bazargic), Balcic şi Cavarna.
La data de 7 septembrie 1940, România a pierdut definitiv Dobrogea de la Sud de Dunăre. Tratatul de la Craiova, semnat de România şi Bulgaria, consemna că regiunea dobrogeană urma să revină pentru totdeauna Bulgariei.
Cadrilaterul, numit când „Noua Românie“, când „Dobrogea de Sud“, a fost în graniţele României între 1913 – 1940, însă influenţele sociale, culturale şi politice româneşti s-au simţit din cele mai vechi timpuri.
Vă mai recomandăm:
Dobrogea, cel mai frumos pământ al României - botezată după un slav
FOTO VIDEO Înapoi spre rădăcinile neamului românesc, la pas pe tărâmul apostolului Andrei
Cel mai frumos sat din Dobrogea. 2 Mai, locul unde răsare marea