Blestemul de la Straja. Sfârşitul tragic al muncitorului care a demolat biserica ridicată în 1936
0Arhiepiscopia Tomisului a recreat un album de altădată al vieţii spirituale din Dobrogea. Vechi lăcaşuri de cult demolate de comunişti sau care mai au şi astăzi deschise uşile credincioşilor de pretutindeni sunt o dovadă a faptului că nici turcii, nici comuniştii nu au reuşit să scoată credinţa din sufletele dobrogenilor.
Ionuţ Druche, directorul editurii Arhiepiscopiei Tomisului, a strâns poveşti şi fotografii cu biserici dispărute din judeţul Constanţa. Lăcaşul de cult de la Straja, astăzi demolată, are o poveste care merită să fie spusă.
Cândva, satul Straja făcea parte din raionul Negru Vodă. „În timpul Primului Război Mondial, când Dobrogea a fost temporar ocupată de germani, bulgari şi austro-unguri, aici a fost punctul de frontieră între aceşti trei ocupanţi fiecare având grăniceri“, se arată în istoria bisericii din Straja.
Colonizarea
După anii 1921 – 1922, odată cu plecarea populaţiei turceşti de aici, s-au făcut colonizări cu cetăţeni români veniţi de prin părţile Olteniei din satul Stoicăneşti şi Seaca, dar şi din Teleorman. Colonizările s-au făcut prin anul 1926, fiecare român care s-a stabilit aici primind câte nouă hectare de teren.
Mica aşezare nu avea biserică. De abia în anul 1936 a fost pusă piatra de temelie a bisericii ortodoxe, a cărei construcţie a fost finalizată în 1946. Lăcaşul de cult a fost sfinţit de episcopul Chenarie Păunescu. Biserica a fost construită numai cu ajutorul enoriaşilor, fiind ridicată din piatră şi cărămidă, cu o singură turlă, acoperită cu tablă galvanizată. Icoanele au fost pictate de un anume „Dinu“ din Constanţa, cu influenţe slavone.
Sfârşitul
Din păcate, satul Straja, unde trăiau aproape 60 de familii, şi apoi şi biserica, au dispărut în perioada comunistă. Canalul Dunăre-Marea Neagră, proiectat să treacă prin mijlocul satului, a însemnat sfârşitul micii aşezări. Procesul de mutare al oamenilor în comuna Cumpăna a durat patru ani. În 1988, la Straja mai rămăseseră doar câteva case şi biserica satului. Pentru a-i forţa şi pe ultimii oameni să plece, s-a decis demolarea bisericii. Într-o zi a fost adus un excavator, care a început să distrugă tot ce mai rămăsese în picioare.
Ionuţ Druche spune că o legendă a locului vorbeşte despre faptul că atunci când ghearele de metal ale utilajului au străpuns zidul lăcaşului lui Dumnezeu, deasupra Strajei, norii au devenit mai întunecaţi ca niciodată. Biserica ce rezistase cinci decenii a fost făcută ruine în doar câteva minute, sub privirile îngrozite ale oamenilor.
Pedeapsa divină
Însă pedeapsa divină nu s-a lăsat aşteptată prea mult: la doar câteva zile după demolarea ei, muncitorul care pusese la pământ biserica s-a răsturnat cu tot cu excavator, nu departe de Straja, murind imediat. „Mai bine îi lovea blestemul pe cei ce îl puseseră să facă grozăvia“, au povestit martorii. Din fosta biserică a mai rămas o troiţă, care aminteşte trecătorului de faptul că acolo a fost cândva Casa lui Dumnezeu.
Pe aceeaşi temă:
Misterele „cuibului“ Reginei Maria din Balcic. Cât de fermecător este tărâmul unde regina şi-a lăsat inima: „Locul acesta mă aştepta pe mine“
Dobrogea, cel mai frumos pământ al României - botezată după un slav