Bilanțul drogurilor pe litoral, în minivacanța de 1 Mai. Aproape 150 de persoane depistate cu substanțe interzise

0
Publicat:

Jandarmeria Mobilă Constanța a prezentat bilanțul activităților desfășurate în minivacanța de 1 Mai pe litoral, moment în care s-a deschis oficial și sezonul turistic 2023 de la Marea Neagră.

Jandarmi la festivalul din Costinești FOTO: Gruparea Mobilă Constanța

„După șase zile în care am fost la datorie zi și noapte în stațiunile Mamaia și Costinești, pe timpul defășurării celor două festivaluri de amploare (Sun Waves și Beach, Please n.red.)unde peste 85.000 de persoane s-au putut bucura de muzică și atmosferă în siguranță, dar și alături de colegii din cadrul IPJ Constanța în dispozitivul de menținere a ordinii publice, vă prezentăm bilanțul activităților desfășurate”, transmite gruparea Mobilă de Jandarmi Constanța.

jandarmii anunță că au fost oprite din a participa la evenimente un număr de 143 de persoane asupra cărora au fost depistate substanțe care prezentau suspiciunea rezonabilă că ar putea fi substanțe interzise.

„Menționăm că celor 143 de persoane depistate, le-au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere si consum de substante psihotrope, iar bunurile găsite asupra lor au fost predate Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, în vederea continuării cercetărilor”, adaugă jandarmii.

De asemenea, urmare a celor depistate pe timpul desfășurării festivalurilor, efective din cadrul structurii de acțiuni speciale a Grupării Mobile au asigurat protecția procurorilor D.I.I.C.O.T. Constanța și a lucrătorilor B.C.C.O. Constanța pe timpul puneri în aplicare a trei mandate de percheziție domiciliară.

Totodată, alături de polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii Grupării Mobile au participat la constatarea unui număr de cinci fapte de natură penală pentru violență domestică, deținere de substanțe interzise și înșelăciune cu brățări de acces la festivalul desfășurat în Costinești.

În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, Gruparea Mobilă menționează că au fost aplicate 12 sancțiuni în valoare de 12.500 de lei și un avertisment persoanelor care au încălcat normele de conviețuire socială.

DIICOT a anunțat că un cetăţean britanic şi unul slovac au fost depistaţi de poliţişti, duminică, în incinta unui festival din staţiunea Mamaia, în timp ce ar fi oferit spre vânzare droguri de risc şi mare risc, ei fiind ulterior arestaţi preventiv.

De asemenea, peste două kilograme de droguri de mare risc şi diverse sume de bani în lei şi valută au fost depistate de poliţişti în urma unei percheziţii domiciliare efectuate în Mamaia Nord.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată