Asociaţia Elevilor din Constanţa se ia din nou la trântă cu autorităţile. Motivul: naveta şi bursele neplătite. „Regula la Constanţa este nerespectarea legii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asociaţia Elevilor din Constanţa, alături de parlamentari şi membri ai Consiliului Judeţean al Elevilor

Asociaţia Elevilor din Constanţa a pornit din nou lupta împotriva autorităţilor care nu acordă sprijin concret şcolarilor. Astfel, asociaţia a sesizat luni, 20 iulie, secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Constanţa pentru problema nedecontării integrale a navetei elevilor.

Prin cererea de chemare în judecată, AEC a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României, cu privire la neconstituţionalitatea art. 15 din OG 29/2015, care plafonează naveta pentru elevi la 26 de lei/3 km + 2/km.

„În urma acestei măsuri, s-au înregistrat cazuri semnificative de abandon şcolar în rândule elevilor din mediul rural, principala cauză fiind lipsa banilor de navetă. Am solicitat imperios Guvernului şi Parlamentului să sprijine măsura decontării integrale a navetei elevilor, dar fără rezultat. Elevilor li se încalcă astfel dreptul la liber acces la educaţie. Guvernul a modificat în mod abuziv Legea Educaţiei ocolind dispoziţiile constituţionale şi anume emiterea unei ordonanţe simple în domeniul organic, lucru interzis de art. 115 din Constituţie. Nu în ultimul rând, apreciem că ordonanţa intră în conflict cu art. 16 (egalitatea în drepturi), 32 (dreptul la învăţătură), 49 (protecţia copiilor şi tinerilor) şi 53 (restrângerea exerciţiului unor drepturi) din Constituţie. Pe lângă faptul că elevilor li se decontează doar o treime din navetă, există elevi care au primit banii după 3 luni“, arată Constantin-Alexandru Manda, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

Liceenii constănţeni au tras un semnal de alarmă asupra consecinţelor abandonului şcolar, în România rata analfabetismului fiind de 5% (cea mai mare din Uniunea Europeană), iar cea a analfabetismului funcţional - de 40%. „Am salutat iniţiativa Guvernului de a deconta integral naveta cadrelor didactice, însă în acelaşi timp cerem Guvernului să nu aplice dubla masură, creând discriminare între profesori şi elevi. Cerem aplicarea principiul de Drept «unde se aplică acelaşi raţionament, se aplică aceeaşi soluţie»“.

AEC a solicitat totodată marţi, 21 iulie, secţiei de contencios a Tribunalului Constanţa să oblige Consiliul Local Municipal Constanţa să emită o hotărâre prin care să stabilească numărul şi cuantumul burselor pentru elevii din municipiul Constanţa, aşa cum prevede Legea Educaţiei Nationale nr. 1/2011 şi OMECTS nr. 5576/2011. Cererea de chemare în judecată este formulată împotriva Municipiului Constanţa - prin primar si împotriva Consiliului Local Constanţa. Asociaţia Elevilor din Constanţa a depus la instanţă acte normative care arată că finanţarea complementară este o obligaţie şi nu o facultate, arătând de asemenea practica din alte unităţi administrativ-teritoriale.

„Municipiul Constanţa este o excepţie în rândul unităţilor administrativ-teritoriale, pentru că aici regula este nerespectarea Legii Educaţiei. Am avut exemplul cu transportul în comun, acum cu bursele. Se poate observa foarte clar dezinteresul pentru educaţie al autorităţilor locale. Referitor la nedecontarea integrală a navetei, aceasta este o cauză principală a părăsirii timpurii a şcolii în mediul rural.

Conform datelor statistice, abandonul şcolar în România este de 17,4%, cu mult peste media europeană 12,7%.Ţara noastră şi-a asumat prin strategia Europa 2020, reducerea abandonului şcolar la 11,3% până în anul 2020. Tragem astăzi un semnal de alarmă şi afirmăm public că această ţintă nu va putea fi atinsă dacă naveta elevilor nu va fi din nou decontată integral“, a declarat preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Constantin-Alexandru Manda.

Vă mai recomandăm

Elevii din Constanţa cer decalarea anului şcolar 2015-2016. „Odată cu venirea verii, interesul pentru ore scade“

Elevii majori vor fi în conducerea şcolilor. Legea propusă de liceenii din Constanţa a fost adoptată de Parlament

Ce vor elevii din România, semnatari ai petiţiei: „La şcoală ar trebui să ne înveţe să gândim, nu să tocim. Dar este mai uşor să conduci oameni proşti“

Radu Mazăre, înfrânt de elevi. O lecţie în 11 paşi dată de juniorii democraţiei

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două