A murit Gheorghe Romete, ultimul lup de mare al Marinei Militare Regale
0„Ultimul lup de mare“ de pe fostul distrugător Mărăşeşti, supranumit „asul de treflă“ al Marinei Militare Regale, care a avut intrevenţii curajoase la Sevastopol, Odessa, Constanţa în cel de-Al Doilea Război Mondial, maistrul militar principal (rtr) Gheorghe Romete, s-a stins din viaţă.
Maistrul militar Gheorghe Romete, de 93 de ani, a participat la război de pe distrugătorul Mărăşeşti, fiind ultimul supravieţuitor. Într-un interviu acordat ziarului Adevărul, în 2015, Gheorghe Romete a povestit că s-a născut în Vaslui şi a ajuns la şcoala de maiştri de marină după ce a văzut un anunţ în ziar.
A luat examenul şi a urmat cursurile şcolii de marină, dar a început războiul şi, evident, toţi militarii au fost distribuiţi pe nave. „Anii 1943 şi 1944 i-am trăit doar pe navă“, povesteşte bătrânul, după ce anii de practică i-a făcut tot pe Mărăşeşti. Spre deosebire de actualele fregate, navele lor erau sărăcăcioase.
În 1 septembrie 1943 „aveam un careu mic şi un tambuchi pe unde intram în careu şi acolo dormeam şi acolo mâncam“, spune el. Cele mai multe misiuni pe timpul războiului ale Mărăşeştiului, pe lângă cea de apărare a sistemului de mine, a fost asigurarea securităţii convoaielor pe distanţa Constanţa – Sevastopol. Mergeau doar noapte, întrucât erau în siguranţă.
„La un moment dat, asupra noastră s-au abătut trei formaţii de câte trei avioane de vânătoare ruseşti şi au început să mitralieze convoiul, luându-ne prin surprindere. Au venit în picaj asupra noastră şi vedeam jerbele de apă pe unde cădeau proiectilele“, îşi aminteşte Gheorghe Romete. Totuşi, nu a fost nicio navă nimerită şi misiunea s-a sfârşit cu bine. Câteodată, îşi aminteşte el, din adâncul mării se iveau trupurile de oţel ale câte unui submarin românesc. Vasul se ridica la suprafaţă preţ de câteva ore pentru a permite echipajului să ia o binemeritată pauză, după care submarinele intrau în imersiune.
„Erau care fără o mână, care cu bandaj“ O altă misiune de război a distrugătorului Mărăşeşti a fost aceea de a transporta răniţi de la Sevastopol la Constanţa. „Pe durata marşului, oamenii au fost înghesuiţi care pe unde aveau loc. Erau care fără o mână, care cu bandaj la cap… Vai de capul lor. Ne cereau o bucată de pâine uscată sau apă“, rememorează maistrul militar acele zile terifiante. Într-o altă zi, în timp ce se îndreptau spre Sevastopol, unul dintre vapoare a făcut explozie. Din ţară li s-a transmis ca un distrugător să continue drumul, iar Mărăşeştiul să se întoarcă la Constanţa cu vaporul distrus. Au ancorat, iar pe dană îi aştepta Ion Antonescu care le-a făcut un semn de salut cu bastonul de mareşal.
„Priveşte, copile, cum trec veteranii
În şiruri tăcute, bătrâni luptători
Se duc! Se topesc! Şi-odată cu anii
Dispar în neant, anonimi călători.
Se sting veteranii, lăsaţi în uitare,
Încet, în tăcere şi-n lacrimi se sting.
Şi nimeni nu-i plânge! Pe nimeni nu doare
Că mor veteranii! Nici ei nu mai plâng!“. (Gheorghe Lăcătuşu)
Vă mai recomandăm: