A fost finalizat proiectul de extindere a cheiurilor existente din Portul Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cheu Port Constanţa FOTO APMC

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC) a anunţat, marţi, că a fost finalizat proiectul de extindere spre apă a cheiurilor existente din Portul Constanţa, pe o lungime de 1.250 de metri. Valoarea proiectului a fost de aproape 48 de milioane de lei fără TVA.

CN APMC a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că a finalizat proiectul de investiţii ”Modernizarea infrastructurii portuare prin asigurarea creşterii adâncimilor şenalelor şi bazinelor şi a siguranţei navigaţiei în Portul Constanţa”, început în anul 2018. 

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa a reamintit că primul obiectiv din acest proiect şi anume realizarea lucrărilor de dragaj de adâncire la şenalul navigabil a fost finalizat în luna decembrie a anului trecut. 

Recepţia la terminarea lucrărilor la obiectivul al doilea al proiectului, lucrări aferente cheurilor din Portul de Lucru, a avut loc pe data de 11 octombrie.

“S-au finalizat astfel lucrările de consolidare a cheului în lungime de 1250m, respectiv lucrări de dragaj de adâncire de la -7.00m la -9.00m. A fost realizată extinderea spre apă a cheurilor existente (pe o lungime de 1.250 metri liniari) prin executarea unei estacade fundată pe un rând de coloane de beton armat, care să creeze noul front de acostare a navelor cu capacitate sporită”, a transmis CN APMC. 

Durata de garanţie a lucrărilor este de 36 luni. Lucrările au fost executate de Asocierea SC Consal Trade SRL & Impresa Di Costruzioni Ing. E Mantovani SPA.

Valoarea finală a lucrărilor de execuţie pentru obiectivul numărul doi este de 47.888.806,44 lei (fără TVA).

Vă recomandăm şi:

Turismul de croazieră se relansează în 2020. Câte nave şi-au anunţat sosirea în Portul Constanţa

Şantierul Naval Damen Mangalia intră pe piaţa vaselor de croazieră. Un iaht de 155 de metri va fi construit aici

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort