Violonistul care a cucerit New York-ul, despre diferenţa între învăţământul românesc şi cel american: „În România, am trecut precum cuţitul prin brânză“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Hontilă este fiul unui cunoscut violonist clujean Claudiu Hontilă, din Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania. FOTO: Arhivă personală

Violonistul clujean Vlad Hontilă a obţinut, zilele trecute, un premiu pentru „Excelenţă în muzica de cameră” la Manhattan School of Music (MSM) din New-York, una dintre cele mai prestigioase şcoli de muzică din lume. El i-a impresionat pe profesorii săi, obţinând numeroase premii şi urcând pe scenă alături de artişti renumiţi în lume, astfel că a fost recomandat pentru a lucra la New York Philharmonic şi Metropolitan Opera.

Vlad Hontilă, masterandul care a impresionat exigenta lume muzicală din America, şi nu numai, este născut în Cluj-Napoca şi este absolvent al Şcolii de Muzică ”Sigismund Toduţă”. Vlad recunoaşte că tatăl său, Claudiu Hontilă, violonist renumit al Orchestrei Filarmonicii de Stat Transilvania, este cel care i-a descoperit talentul uriaş pentru muzică, relatează ziarul Făclia. În consecinţă, a început să studieze vioara la şcoala din Cluj-Napoca, iar în 2015 a fost recompensat cu o bursă completă de studiu în Statele Unite ale Americii, la Western Illinois University, unde a obţinut diploma de licenţă în interpretare muzicală. 

A aplicat, apoi, la Manhattan School of Music (MSM) New-York pentru masterat, unde a beneficiat de prestigioasa bursă „Robert Mann Endowed Scholarship for Violin and Chamber Studies”. În august 2019, Vlad şi-a început studiile la MSM, sub îndrumarea prof. Lucie Robert. 

După obţinerea diplomei de master, Vlad a fost acceptat în programul de studii profesionale al MSM. Impresionând pe toată lumea cu talentul său uriaş, clujeanul a fost desemnat concertmaistru pentru diverse evenimente şi spectacole, sub conducerea renumitului maestru George Manahan. 

De asemenea, de-a lungul anilor, a participat la diferite competiţii şi olimpiade naţionale, la care a fost recompensat cu mai multe premii, şi a susţinut recitaluri şi concerte, ca solist, cu Manhattan School of Music, dar şi cu orchestrele filarmonice din SUA şi din România. 

„Nu mi-am putut permite să trec prin şcoala americană aşa ca în România, precum cuţitul prin brânză”

Vlad a vorbit despre anii petrecuţi în sistemul de învăţământ american. 

„Referitor la perioada în care studiasem la universitatea WIU din Illinois, a fost, uneori, dificil, cu un program destul de încărcat, pentru că a trebuit să parcurg o sumedenie de cursuri generale, precum astronomie, psihologie, matematica, zoologie etc. Deseori am avut senzaţia că îmi va fi imposibil să fac faţă acestei provocări. Eu îmi doream doar să studiez şi să cânt“, spune el. 

Concepţia şcolii americane este una destul de simplă, ca student ai anumite obligaţii, iar dacă acestea nu sunt trecute, există consecinţe - arată Vlad. 

„Eu, ca student internaţional cu bursă întreagă, nu mi-am putut permite să trec prin şcoala americană aşa ca în România, precum cuţitul prin brânză. Acasă, nu am fost un student model, mă duceam la şcoală sa mă distrez şi să-mi petrec timpul cu prietenii. În America, nu mi-am mai putut permite acest lux, ştiind că exista posibilitatea de a-mi pierde bursa şi, automat, şansa unică de a studia peste Ocean. Americanii acordă o mare importanţă regulilor, iar învăţământul dispune de un sistem extrem de riguros, şi acesta este lege. Pentru toată lumea. Pur şi simplu funcţionează! Odată ajuns la New York, am putut, în sfârşit, să respir! Fiind la Conservator, şi nu la o universitate, totul aici a fost concentrat pe muzică, pe dezvoltarea artistică personală”, relatează el.

  „Simţi cum profesorii nu te lasă să cedezi”


 

Vlad a mai susţinut că la un Conservator ca MSM, există un sentiment extraordinar al comunităţii, mult pozitivism şi mult respect.

„Pur şi simplu simţi cum profesorii nu te lasă să cedezi, dimpotrivă, te încurajează mereu şi vin în sprijinul tău în momentele delicate. Nu m-am simţit niciodată tras în jos şi descurajat. Vorbim totuşi, de una dintre cele mai prestigioase şi competitive şcoli de muzică din lume, unde toţi suntem egali cu ceilalţi, profesori şi studenţi, deopotrivă”, detaliază el.

Violonistul din Cluj a fost nemulţumit de faptul că nu a beneficiat de drept de muncă, arătând că şcoala în America este „absurd“ de scumpă, iar fără ajutorul burselor primite de la donatorii generoşi şi iubitori de muzică, i-ar fi fost imposibil să reuşesc”. „Să trăieşti la New-York din banii părinţilor, cu salariul din România, şi fără drept de muncă, este extrem de dificil, dacă nu imposibi“l, a mărturisit el.

Vlad doreşte să rămână în continuare în SUA, obiectivul său principal este să cânte la New York Philharmonic şi Metropolitan Opera, acolo unde a fost recomandat şi a şi aplicat recent.

Vă mai recomandăm 

„Nu vă întoarceţi acasă!“: sfatul unui fost ministru al Educaţiei pentru românii geniali din străinătate

Minţile sclipitoare ale României care schimbă economia lumii. De ce nu s-ar întoarce în ţară

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant