Viceprimarul Clujului, Gheorghe Şurubaru, incompatibil conform ANI. PDL-istul va fi cercetat pentru fals în declaraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate şi săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în cazul lui Gheorghe Şurubaru, viceprimarul Municipiului Cluj-Napoca. Acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2010 - 30 mai 2013, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca şi calitatea de administrator al S.C. Euro Divers S.R.L.

Astfel, Gheorghe Şurubaru a încălcat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de [...] viceprimar [...] este incompatibilă cu funcţia de [...] administrator [...] la societăţile comerciale”, arată ANI.

De asemenea, întrucât acesta a omis menţionarea în declaraţiile de interese depuse în luna iulie 2012 a calităţilor deţinute în cadrul S.C. EURO DIVERS S.R.L., Agenţia a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Gheorghe Şurubaru a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de dispoziţiile art. 292 din Codul Penal al României, potrivit cărora „Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat [...] în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, coroborat cu dispoziţiile art. 28 din Legea 176/2010, potrivit cărora „Fapta persoanelor care, cu intenţie, depun declaraţiile de avere sau declaraţii de interese care nu corespund adevărului constituie infrancţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit Codului Penal”.

Sancţiune- destituirea din funcţie

Şurubaru a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

„Persoana […] faţă de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, se mai arată în comunicatul ANI. 

citeşte şi 

USL Cluj cere Prefecturii să atace în contencios realegerea lui Gheorghe Şurubaru în funcţia de viceprimar al Clujului

Jocul de-a funcţia. Unul dintre viceprimarii Clujului şi-a dat demisia în şedinţa de Consiliu Local. A fost reales 2 ore mai târziu în aceeaşi funcţie

Mai multe pentru tine:
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL