UPDATE Zece agenţi de pază din Cluj au fost arestaţi preventiv pentru tulburarea liniştii publice. Printre ei şi luptătorul K1, Răzvan Benche

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zece agenţi de pază au fost reţinuţi de poliţiştii clujeni FOTO: Adevărul

11 angajaţi ai unei firme clujene de pază, cu vârste între 24 şi 42 de ani, sunt cercetaţi penal de criminalişti sub acuzaţiile de săvârşire a infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. 10 dintre ei au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Printre ei se numără şi luptătorul de K1, Răzvan Benche.

UPDATE 11.52 Cei 10 bărbaţi au fost prezenţi în această dimineaţă în faţa instanţei, iar judecătorul a hotărât ca aceştia să fie arestaţi preventiv pentru 29 de zile, anunţă purtătorul de cuvânt al poliţiei clujene.

Poliţiştii de la Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Cluj-Napoca au început urmărirea penală faţă de 11 persoane, cu vârste cuprinse între 24 şi 42 ani, din Cluj-Napoca şi din comunele Apahida, Floreşti şi Frata. Toţi sunt angajaţii unei firme de pază şi protecţie din reşedinţa de judeţ şi toţi sunt suspectaţi de săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

„Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în dimineaţa zilei de 21 iulie, în jurul orei 08.25, suspecţii echipaţi cu ţinuta specifică de intervenţie au agresat trei persoane de sex masculin în incinta unui club din centrul municipiului Cluj-Napoca, provocând indignarea persoanelor prezente în zonă“, susţine purtătorul de cuvânt al poliţiei clujene, Adriana Simona Vornicu.
        
Cei 10 vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Printre cei 10 se numără şi luptătorul de K1 Răzvan Benche, titrează evz.ro, care mai spune că acesta i-ar fi coordonat pe agenţii de pază. Benche este angajat la respectiva firmă de pază cu toate că este recidivid, fiind închis pentru tâlhărie. După ce şi-a executat pedeapsa, Benche s-a angajat la firma de pază, deşi legea spune clar că nu poate fi angajat pe post de agent de pază din pricina cazierului.

Mai puteţi citi:

Poliţia Penală Cluj: şeful Poliţiei va fi judecat pentru confiscarea averii, după ce şeful de la Rutieră a fost trimis  în judecată pentru înşelăciune

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică