Unde facem cumpărăturile de sărbători, la piaţă sau în marile lanţuri de magazine? „Hipermarketurile ne omoară”, spun pieţarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clujenii pot alege dacă vor să cumpere din pieţe sau de la hipermarket.

Sărbătorile de iarnă se apropie şi nu peste mult timp începe forfota iminentă intervalului premergător Crăciunului. Dacă nu v-aţi hotărât unde să vă faceţi cumpărăturile, la piaţă sau la hipermarket, "Adevărul" vă prezintă preţurile la cele mai căutate produse de sărbători.

Preţurile între piaţa Mihai Viteazu, din centrul Clujului, şi cea din cartierul Mănăştur sunt apropiate. Concurentul comun îl reprezintă hipermarketurile, care comercializează până şi brazi.

Dacă pomii de Crăciun nu şi-au făcut încă apariţia în pieţe, hipermarketul Carrefour scoate deja la vânzare brazi din Germania cu preţuri între 80-100 de lei bradul tăiat, respectiv 60 de lei bradul pus în ghiveci şi 119 lei bradul crescut de la început în ghiveci. Pentru un brad artificial plătiţi între 70 şi 340 de lei, în funcţie de dimensiuni şi stil. Suportul de brad, 45 de lei.

Reduceri la canitate sau... surâs

Pieţele agro-alimentare din Mihai Viteazu şi Mănăştur au preţuri similare, cu unele excepţii, în care fie una fie cealaltă este mai scumpă.  Merele costă între 2,5 – 3 lei, cartofii 2 lei, morcovii cel mai adesea 2,5 sau 3 lei, dar urcă şi la 3,5 lei, la o tarabă din piaţa centrală. Aici, un zâmbet şi o conversaţie destinsă poate coborî preţul cu 0,5 lei. 

Gabi Abrudan vinde în Piaţa Mănăştur cartofi de Dângău de 2 feluri, cei mari cu 2 lei, cei mai mici cu 1,5 lei. De la 10 kg în sus preţul la cei cu 2 lei/kg poate coborî înspre 1,8-1,7 lei, iar la 50 de kg poate apărea deja o reducere de 0,5 lei/kg. „Anul trecut preţul a fost destul de mic şi nu am câştigat aproape nimic”, povesteşte el, fiind de părere că producţii mai mici, la preţuri care să nu scadă foarte mult, ar fi o soluţie. Preţurile nu par să se fi schimbat în ultima perioadă în pieţe, cu mici excepţii: „Nuca era 30 de lei, acum o dăm şi cu 25/kg”, povesteşte un comerciant din Mihai Viteazu. Aici este o dferenţă faţă de Mănăştur, unde punga de 500 de grame poate costa 20 de lei.

Concurenţă de la hipermarketuri

„Hipermarketurile ne omoară. În ţările mai dezvoltate din Europa acestea sunt la periferie”, se plânge o comerciantă din piaţa agro-alimentară a zonei centrale. De altfel la demisolul pieţei funcţionează un astfel de magazin. 

Preţurile practicate de hipermarketuri sunt într-adevăr provocatoare pentru pieţari. La hipermarketul Carrefour din Polus Center morcovii de România sunt la 1,8 lei, în timp ce mere autohtone pot fi găsite şi la 2,2 lei. Bananele sunt 4,29 lei/kg faţă de 4,5 lei în piaţă. Manadrinele sunt 3 lei, în timp ce în pieţe oscilează între 3-4 lei /kg.

„Prefer să cumpăr din piaţă produse autohtone, de la comercianţi cu care am deja o releaţie personală, îi ştiu. În schimb atunci când optez pentru produse de import prefer hipermarketurile, pentru că le iau la grămadă”, povesteşte Cristina, o tânără cumpărătoare.

Aşteaptă calitate

Preţurile la carne sunt asemănătoare la carmangeriile din cele două pieţe, aproximativ 14 lei kilogramul de pulpă şi fleică, produse din România. În hipermarket preţul poate coborî la 13 lei kg, produs din Spania. Tot acolo cotletul şi ceafa cu os sunt 15 lei. „Caut să dau banii pe ceva de calitate, muncesc pentru ei. Am şi copii, ar fi nasol să trebuiască să aduc produsele înapoi”, punctează Szekely Zoltan, administrator de firmă, care se preumblă în faţa unei vitrine cu produse de carmangerie. 

Pentru alte tipuri puteţi plăti 6 lei pentru un kg de pulpe cu spate, respectiv 1 kg de aripi la magazinul Oncos din Mihai Viteazu, în timp ce pulpele superioare costă 9,45 lei-kg, iar pieptul file 13,95 lei/kg. 

Dacă optaţi pentru peşte, aveţi mai multe sortimente la dispoziţie: novac acvacultură Bistriţa, România – 8,35 lei/kg, crap de acvacultură – 14 lei/kg, păstrăv eviscerat Turcia – 20 de lei/kg. File-ul de somon Norvegia costă 48,90 lei iar medalionul de somon 40 de lei.

Citeşte şi

Centrul Clujului, împodobit de Sărbători

Brazii din Danemarca au invadat pieţele Hunedoarei: sărbători de iarnă la preţuri mai ridicate faţă de cele din anii trecuţi

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026