Un tânăr clujean a supraviețuit după ce a căzut de la etajul 4 al unui bloc. Este internat în stare critică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii clujeni au fost chemați să intervină în cazul unui tânăr care amenința că se aruncă de la etjaul 4 al unui bloc dintr-un cartier clujean. Când au ajuns, băiatul de 20 de ani era întins la pământ cu multiple traumatisme.

Pompierii au ajuns după ce tânărul a căzut de la etajul 4. FOTO: Arhivă

UPDATE 13.12. 

Pacientul este internat în stare critică la Neurochirurgie.

„Pacientul prezintă traumatisme la nivel cervical și pulmonar. A fost evaluat în Unitatea de Primiri Urgențe, iar în momentul de față se află în stare critică la compartimentul de terapie intensivă neurochirurgie, pentru monitorizare și îngrijiri de specialitate”, au transmis pentru „Adevărul”, reprezentanții Spitalului Județean Cluj.

Pompierii clujeni au intervenit, duminică dimineața, în jurul orei 6.00, după ce au fost alertați că un tânăr amenință că se aruncă de pe un bloc, situat pe str. Câmpului, cartierul Mănăștur, din municipiul Cluj-Napoca.

Intervenția s-a efectuat cu o autospecială pentru intervenție rapidă și comandă, o autospecială pentru intervenție și salvări de la înălțimi și două echipaje SMURD, a transmis ISU Cluj.

Din păcate, salvatorii au ajuns după ce acesta a căzut de pe bloc. L-au găsit pe tânăr întins pe sol, lângă un bloc de 4 etaje. Acesta prezenta multiple traumatisme, era în stare de conștiență, însă nu era cooperant. Pacientul a primit primul ajutor calificat și asistență medicală de urgență de la echipajele SMURD și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii clujeni efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Poliția Cluj a precizat că în jurul orei 05.30, un tânăr de 20 de ani, ar fi căzut de la înălțime de pe un imobil.

Anchetatorii anunță că este vorba despre o persoană care consumase droguri, relatează Știri de Cluj

 

Mai multe pentru tine:
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat