Un laureat Nobel face dezvăluiri privind cea mai eficientă metodă de prevenire a transmiterii COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Purtarea măştii a salvat de la infectare 66.000 de oameni din New York, într-o lună. FOTO: Shutterstock

Mario Molina, câştigător al Premiului Nobel pentru Chimie în 1995, este unul dintre autorii studiului care a concluzionat că purtarea măştii în public reprezintă cea mai eficientă metodă de prevenire a transmiterii de la om la om.

Un studiu realizat de o echipă de cercetători condusă de un profesorul al Universităţii Texas A&M a descoperit că refuzul de a purta mască creşte dramatic şansele unei persoane de a fi infectate de virusul COVID-19.

Renyi Zhang, profesor al Universităţii Texas A&M şi colegii de la Universitatea Texas, Universitatea California-San Diego şi California Institute of Technology şi-au publicat lucrările în ediţia curentă a PNAS (Proceedings of the National Academy of Sciences), conform Science Daily.

Echipa a examinat modul în care virusul COVID-19 este transmis de la o persoană la alta. Studiind strategiile adoptate de autorităţi în China, Italia şi New York City şi numărul de infecţii, cercetătorii au descoperit că folosirea măştii a redus numărul de infecţii cu peste 78.000 în Italia (în perioada 6 aprilie-9 mai) şi cu peste 66.000 în New York (din 17 aprilie în 9 mai). 

„Rezultatele noastre arată clar că transmisia aeriană prin aerosoli proveniţi de la respiraţie reprezintă calea dominantă pentru răspândirea COVID-19", a spus Zhang. "Analizând tendinţele pandemice în contextul în care nu s-a purtat mască şi folosind metoda statistică plus proiectarea tendinţelor, am calculat că peste 66.000 de infecţii au fost prevenite prin utilizarea măştii de protecţie în puţin peste o lună în New York. În concluzie, purtarea măştii în public reprezintă cea mai eficientă metodă de prevenire a transmiterii interumane.

„Acest mijloc de protecţie ieftin, împreună cu distanţarea socială şi alte proceduri, reprezintă cea mai eficientă modalitate de a opri pandemia de COVID-19. Lucrările noastre subliniază, de asemenea, că este  esenţial în luarea deciziilor pentru actualele şi viitoarele pandemii de sănătate publică să se apeleze la date ştiinţifice robuste."

„Purtarea măştii este esenţială în lupta împotriva virusului”

Unul dintre coautorii lucrării este Mario Molina, profesor la Universitatea din California-San Diego şi co-beneficiar al Premiului Nobel pentru Chimie din 1995 pentru rolul său în înţelegerea ameninţării la adresa stratului de ozon al Pământului.

"Studiul nostru stabileşte foarte clar că folosirea măştii nu este utilă numai pentru a preveni ca picăturile de tuse infectate să ajungă la persoane neinfectate, dar este, de asemenea, crucială pentru ca aceste persoane neinfectate să evite să inspire particule atmosferice foarte mici (aerosoli) pe care persoanele infectate le emit atunci când vorbesc şi care pot rămâne în atmosferă zeci de minute şi pot călători zeci de metri ", a spus Molina.

Zhang a spus că mulţi oameni din China au purtat măşti de faţă de ani buni, în principal din cauza calităţii proaste a aerului din ţară. „Deci oamenii sunt obişnuiţi cu asta”, a spus el. „Purtare obligatorie a măştii a ajutat China să controleze focarul de COVID-19.”

Zhang a spus că rezultatele ar trebui să transmită un mesaj clar oamenilor din întreaga lume - purtarea măştii este esenţială în lupta împotriva virusului.

„Lucrările noastre sugerează că eşecul în controlarea propagării COVID-19 la nivel mondial este atribuit în mare măsură nerecunoaşterii importanţei transmiterii virusului pe cale aeriană”, a spus el. "Distanţarea socială şi spălarea mâinilor trebuie să continue, dar aceasta nu sunt suficiente pentru a ne proteja. Purtarea unei măşti de faţă, precum şi spălarea mâinilor şi distanţarea socială va reduce considerabil şansele oricui de a contracta virusul COVID-19", a conchis cercetătorul.  

Citeşte şi

Care sunt măştile cu adevărat eficiente contra SARS-CoV-2. Cele mai folosite în România protejează cel mai puţin

Măşti chirurgicale sau cu filtru? Studiul care a determinat care sunt cele mai eficiente măşti împotriva gripei

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa