Tatăl care şi-a înjunghiat copilul în piept a încercat să se sinucidă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tatăl care şi-a înjunghiat copilul

Tatăl copilului de 8 ani din Cluj, găsit mort la 3 zile după ce a fost dat dispărut, este internat la spitalul din Cluj-Napoca după o tentativă de suicid.

Medicii spun că bărbatul are plăgi prin înjunghiere, probabil prin autoagresiune, în zona coastelor, toracelui şi la încheieturile de la mâini. „Este stabil hemodinamic şi respirator, iar leziunile sunt în curs de investigare. În funcţie de rezultatul investigaţiilor, va fi direcţionat către o altă secţie a spitalului”, au spus reprezentanţii unităţii medicale din Cluj Napoca, citaţi de Mediafax.

Acesta este principalul suspect în cazul uciderii copilului său, în vârstă de 8 ani, găsit înjunghiat în maşina cu care cei doi plecaseră în concediu, în Ungaria. 

Bărbatul urmează ca miercuri, în funcţie de starea de sănătate, să fie audiat de procurori. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj, Flavia Topan, a anunţat marţi seară, că tatăl copilului, considerat posibil suspect, a fost găsit cu plăgi prin înjunghiere, probabil prin autoagresiune. „La momentul actual este stabil hemodinamic şi respirator, iar leziunile sunt în curs de investigare. În funcţie de rezultatul investigaţiilor, el va fi direcţionat către o altă secţie a spitalului. Pacientul va rămane internat peste noapte”, se arată în comunicatul poliţiei din Cluj.

Copilul de 8 ani, căutat de poliţiştii clujeni din 25 iulie, a fost găsit înjunghiat în piept, pe un drum din localitatea clujeană Lita. Băiatul era în maşina tatălui său, care a dispărut şi el de acasă.

Mătuşa băiatului a cerut ajutor pe Facebook de la locuitorii din zona Lita, Valea Ierii, Ciurila: „Dacă au văzut sau văd masina Dacia Logan MCV Stepway CJ 20 FYU, cu un bărbat şi un copil să mă contacteze de urgenţă sau să sune la 112”. 

În 25 iulie, poliţiştii clujeni au anunţat că un copil de 8 de ani, din Cluj-Napoca, a plecat de acasă cu tatăl său şi nu s-a mai întors. Nici tatăl băieţelului nu s-a mai întors la domiciliu, astfel că mama copilului a sesizat poliţia. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. 

Copil de 8 ani găsit mort în maşina tatălul său. A fost înjunghiat în piept

Băiatul a fost găsit mort în maşina tatălui

Citeşte şi

 

Tragedie la Cluj: copil de un an şi şase luni a fost găsit mort de către mamă, în căruciorul în care l-a pus să doarmă

 

Drama unui părinte care vrea să vină din Spania să-şi îngrope copilul de 5 ani. „Te iubesc, tata! Te aştept acasă!” 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani