Studiu: cum este codificată frica în creier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetările privind „memoria fricii“ ar putea duce la dezvoltarea unor terapii care reduc efectele stresului post-traumatic, care afectează 7% din populaţia Statelor Unite. Cercetătorii de la Universitatea din California-Riverside au descoperit că memoria fricii este influenţată de o populaţie de neuroni care transmite informaţii către două zone ale creierului.

Cercetarea publicată de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din California - Riverside despre „memoria fricii“ ar putea duce la dezvoltarea unor terapii care vor reduce efectele stresului posttraumatic (PTSD).

Pentru a supravieţui într-un mediu dinamic, animalele au dezvoltat reacţii de adaptare la situaţii periculoase, care necesită activităţi neuronale coordonate în hipocamp, cortexul median prefrontal si amigdala - trei zone ale creierului legate una de alta. O întrerupere a acestui proces duce la o frică generalizată în cazul sindromului de stres posttraumatic care afectează 7 la suta din populaţia Statelor Unite.

Jun-Hyeong Cho, un profesor asistent de biologie celulară şi neuroştiinte şi Woong Bin Kim, un cercetător post-doctoral care lucrează în laboratorul lui Cho, au descoperit că o populaţie de neuroni hipocampici, conectaţi atât la amigdala cât şi la cortexul prefrontal median, transmite eficient informaţii către aceste două zone ale creierului pentru a codifica şi de a prelua memoria fricii pentru un context asociat cu un eveniment ostil, relatează ScienceDaily

Studiul, care a apărut în ediţia din 10 mai a „Jurnalului de Neuroştiinţă” este primul care cuantifică şi explică modul în care aceşti neuroni au o activitate dublă de transmitere a informaţiilor care determină reacţia la frică în diferite contexte, în comparaţie cu neuronii hipocampici, care transmit informaţie fie la amigdala, fie la cortexul prefrontal median. 

Noi terapii pentru tratarea stresului posttraumatic

„Acest studiu lărgeşte înţelegerea noastră asupra modului în care memoria fricii asociate unui anumit context este codată în creier. De asemenea pe baza rezultatelor obţinute s-ar putea dezvolta noi terapii pentru a reduce teama patologică în sindromul stresului posttraumatic“, a spus Cho, autorul principal al studiului şi membru al Şcolii de Medicină a la Universităţii din California – Riverside. 

 Pentru a vizualiza neuronii hipocampici cu acţiune dublă, Cho şi Kim au folosit o metodă de urmărire a activităţii acestor neuroni cu ajutorul unor proteine cu diferite culori. 

„Am fost surprinşi să aflăm că 17 la suta din neuronii din hipocamp au o dublu-activitate transmiţând informaţii la ambele zone ale creierului, amigdala şi cortexul prefrontal median“, a spus Cho. „Desi studiile anterioare au demonstrat existenţa unor neuroni dublu- activi în hipocamp, neurologii le-a ignorat în mare măsură atunci când au studiat relaţiei dintre hipocamp, amigdala şi cortexul prefrontal median în procesul de învăţare a fricii“.

Zonele din creier responsabile cu reacţia la evenimente ostile


Codificarea şi transmiterea memoriei fricii contextuale necesită o activitate neuronală în hipocamp, amigdala şi cortexul prefrontal median. Hipocampul codifică indiciile privitoare la context, amigdala înmagazinează asocierea între un context şi un eveniment ostil, iar cortexul prefrontal median semnalează dacă un răspuns defensiv este adecvat în contextul actual. 

Contextul este definit în general ca un set de circumstanţe în jurul unui eveniment. Subiecţii experimentelor realizate de cercetătorii americani au fost plasate într-un context neutru emoţional (cum ar fi o cameră) şi li s-a prezentat un stimul ostil (cum ar fi un şoc electric). Apoi, ei au învaţat să asocieze contextul cu evenimentul ostil, şi au manifestat răspunsuri de frică (cum ar fi imposibilitatea de a se mişca) atunci când sunt introduse ulterior în acest context.

„Studiul nostru sugerează ca activitatea dublă a neuronilor din hipocamp poate facilita activitatea neuronală sincronizată în amigdala şi cortexul prefrontal median, activitate implicată în procesul de învăţare a fricii “, a spus el. „Prin modularea activităţii amigdalei bazale şi a cortexului prefrontal median, aceşti neuroni hipocampici dublu-activi contribuie la codarea şi recuperarea memoriei fricii în funcţie de contextele asociate cu un eveniment ostil“, mai spune cercetătorul. 

Cho a explicat, de asemenea, că existenţa mai multor proiecţii în cazul unui singur neuron pare a fi o caracteristică generală a circuitelor neuronale din creier. 

Citeşte şi

România, între Africa musulmană şi Europa protestantă. Locul ţării noastre pe harta care împarte naţiile în funcţie de tradiţie şi emancipare

Cum sunt românii? Concluziile surprinzătoare ale celui mai amplu studiu despre psihologia poporului român

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."