România primeşte 30 de miliarde de euro de la UE, dar sistemul de achiziţii e medieval: „Trebuie 10 semnături pentru un laptop”
0Sistemul de achiziţii publice din România este, în mare parte, nedigitalizat, ceea ce determină, potrivit lui Daniel Homorodean, CEO al unei firme IT specializate în digitalizare, pierderi de circa 2% din PIB, adică de câteva miliarde de dolari în fiecare an.
Aproape 30 de miliarde de euro vor fi alocaţi României (16 miliarde - sub formă de credite şi 13,2 miliarde de euro sub formă de granturi nerambursabile) prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Banii vor fi cheltuiţi prin achiziţii publice, însă la acest capitol majoritatea instituţiilor din România au o problemă din cauză că nu au digitalizat aceste proceduri. „Mulţi bani atraşi prin proiecte europene trebuie să fie daţi înapoi din cauza unor erori procedurale în ceea ce priveşte achiziţiile publice”, susţine Daniel Homorodean, CEO Arxia, firmă de IT specializată în digitalizare, care a avut printre clienţi Banca Mondială, Guvernul României, Ministerul Educaţiei, dar şi companii precum Audi sau Ringier.
Se pierd 2% din PIB, adică 4,9 miliarde de dolari
Homorodean susţine că sistemul de achiziţii publice actual, bazat pe plimbatul hârtiilor dintr-un birou în altul pentru a aduna semnături şi ştampile, funcţionează foarte greu şi este foarte costitisior. „Digitalizarea acestui domeniu e un pas destul de greu pentru că majoritatea instituţiilor publice nu sunt obişnuite să funcţioneze digital în ceea ce priveşte achiziţiile publice”, explică specialistul.
Un sistem de achiziţii publice digitalizate ar însemna o economie de 2% din PIB, spune specialistul. „Până la 15% din bugetul de achiziţii s-ar economisi, aş spune că 2% din PIB”. PIB-ul României în 2020 a fost de circa 250 de miliarde de dolari, astfel că 2% din această sumă înseamnă 4,9 miliarde de dolari.
Au cumpărat 20 de ani mine de creioane
Homorodean susţine că la modul la care se fac acum achiziţiile publice nu se poate urmări soarta bunurilor şi serviciilor achiziţionate. „Vă spun un caz real, dintr-o instituţie de învăţământ. După implementarea sistemului digital, directoarea şi-a dat seama că instituţia achiziţiona de 20 de ani mine HB de creioane pe care nu le folosea nimeni”, explică Homorodean, adăugând că achiziţia se făcea în fiecare an fiindcă la un moment dat a fost nevoie de astfel de produse. Directoarea semna hârtia de achiziţie alături de alte zece hârtii fără să se întrebe dacă chiar e nevoie”, spune Homorodean. El arată că este imposibil de urmărit ce se întâmplă cu produsele achiziţionate, când achiziţia se face pe o foaie Xcell.
Un sistem digital de achiziţii îţi permite să ştii în orice moment ce se întâmplă cu bunurile achiziţionate, unde au ajuns, dacă au calitatea corespunzătoarea, când se termină şi dacă mai este necesar să se comande. „De asemenea, sistemul presupune semnătură electronică, deci nu se mai plimbă hârtiile dintr-o parte în alta”, detaliază Homorodean. În plus, digitalizarea reduce corupţia încă din faza de planificare a achiziţiilor publice. „Se urmăreşte procesul din momentul în care se pregăteşte achiziţia şi se oferă transparenţă totală. Când s-a dat drumul la achiziţie e prea târziu să mai detectezi actele de corupţie”, spune Homorodean.
10 semnături pentru un laptop
„Să luăm un exemplu radical, dacă un angajat de la un inspectorat de poliţie, să zicem din Huedin, are nevoie de un laptop. El face un referat de necesitate, care trebuie trimis la Cluj pentru a se face verifcări legate de oprtunitate, de diponibilitate financiară. Dacă nu a scris şi detalii tehnice, hârtia mai face câteva drumuri printre birouri, până când adună vreo 10 ştampile şi 10 semnături. Totul durează trei luni”, povesteşte expertul.
Dacă într-un final achiziţia e aprobată, cineva o pune într-un tabel şi la un moment dat va fi cumpărat laptopul. „Dacă laptopul a fost estimat la 3.000 de lei şi a fost cumpărat cu 2.600 de lei, economia de 400 de lei nu apare nicăieri”, arată IT-istul. El spune că situaţia se complică şi mai tare dacă vorbim, de exemplu, de un contract-cadru de livrare de alimente. „Să zicem că am comandat 1.000 de tone de mere. După ce s-au livrat, departamentul care a făcut achiziţia nu urmăreşte ce s-a întâmplat cu acestea, când se termină şi mai trebuie să se comande, dacă au ajuns unde trebuie. Derularea contractului nu e atribuţia celui care a organizat achizţitia”, detaliază el. Când toate aceste proceduri se fac pe hârtii care ajung dintr-un birou în altul şi deseori se rătăcesc, este foarte greu să urmăreşti şi să planifici achiziţii publice, concluzionează Homorodean.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Specialist IT: Lipsa digitalizării şi a oraşelor „smart” în România, plătită cu „frustrarea tuturor”
Capitala IT-ului din România: oraşul în care 1 din 11 angajaţi lucrează în domeniu