Record naţional la maraton: se încercă realizarea unui lanţ de susţinători pe o lungime de peste 10 kilometri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujenii sunt invitaţi să lase maşinile acasă şi să participe la stabilirea recordului pentru cel mai lung lanţ de susţinători la un maraton. Cea mai creativă echipă de susţinători, cu cele mai haioase costume va fi premiată la maratonul care va avea loc pe 10 aprilie la Cluj-Napoca.

“Cum ar fi dacă maratonul Clujului s-ar transforma într-un spectacol, creat chiar de locuitorii săi? Asociaţia Runners Club şi AROBS Transilvania Software şi-au aliniat eforturile pentru a-i scoate pe clujeni din case şi a-i îndemna să participe la stabilirea unui record naţional: cel mai lung lanţ de susţinători la un maraton. Acesta se va întinde pe o distanţă de 10,55 de kilometri, acoperind tot traseul competiţiei. Iar pentru că orice concurs de gen nu este doar despre alergare, ci şi despre a face atmosferă, fanii mişcării pot încuraja atleţii de pe margine, purtând costume cât mai haioase, cu ocazia Maratonului Internaţional AROBS Cluj-Napoca (MIACN), ce se va desfăşura în 10 aprilie”, se arată într-un comunicat al organizatorilor. 

Record naţional la Cluj  

„În 10 aprilie, ieşim din casă pentru a aplauda alergătorii şi a stabili împreună recordul naţional pentru cel mai lung lanţ de susţinători la un maraton. Clujul a dat unul dintre cele mai importante evenimente de alergare din România, iar noi, membrii comunităţii locale, îl putem transforma în cel mai frumos spectacol sportiv din ţară. Aşteptăm cât mai mulţi clujeni la maraton, în speranţă că împreună vom creşte o generaţie de fani ai mişcării, care va ajunge să concureze, peste câţiva ani, cele mai mari evenimente de alergare din lume la capitolul spectacol sportiv şi susţinători”, a spus Horaţiu Morar, directorul Maratonului Internaţional AROBS Cluj-Napoca.

Cea de a VI ediţie a MIACN va pune în lumina reflectoarelor publicul competiţiei, pentru că alergarea aduce laolaltă sportivi şi susţinători; şi unii şi ceilalţi fac dintr-o simplă cursă un spectacol. 

„Alergarea nu este un sport individual”

„Alergarea nu este un sport individual, ci unul trăit de familie şi prieteni, pentru că atunci când susţii un alergător, devii parte a succesului lui, medalia lui ţi se datorează şi ţie. Cel care aleargă nu o face niciodată singur. Lângă el sau pe margine este mereu cineva care îl încurajează să meargă mai departe şi se bucură cu aceeaşi intensitate la finalul cursei. Pornind de la aceste raţiuni, am decis ca focusul ediţiei de anul acesta a maratonului să fie fanii. Sub umbrela campaniei «Be GREAT! Inspire others to follow you», vrem să aducem cât mai mulţi clujeni alături de noi, deoarece comunitatea are rolul de a deveni parte integrantă a unui maraton, contribuind la crearea şi dezvoltarea acestuia”, a spus Voicu Oprean, CEO al AROBS şi sponsorul oficial al competiţiei.

Organizatorii evenimentului invită companiile clujene, ONG-urile şi iubitorii mişcării să formeze echipe cât mai mari şi să devină, preţ de o zi, cei mai haioşi suporteri ai maratonului. Cei care vor veni costumaţi vor intra în cursa pentru premiul oferit celei mai creative echipe de fani. Toate detaliile despre acest concurs vor fi oferite de organizatori pe pagina de Facebook a comunităţii Be GREAT!.

Ediţia a VI-a

Aflat la a VI-a ediţie, Maratonul Internaţional AROBS Cluj-Napoca este o competiţie cu un nivel tehnic ridicat, dedicată comunităţii sportive locale şi internaţionale. Gândit de la prima ediţie ca o manifestare sportivă menită să reunească într-o competiţie deschisă alergători profesionişti şi amatori din ţară şi străinătate, maratonul a devenit cel mai important eveniment de alergare al Clujului. Competiţia face parte din programul de evenimente sportive organizate sub egida Runners Club în 2016, prin care asociaţia promovează, în rândul publicului larg, un mod de viaţă sănatos prin practicarea alergării sportive. Anul trecut, maratonul a reunit aproximativ 3500 de participanţi la toate probele. Cu o experienţă de 18 ani pe piaţa de IT, AROBS Transilvania Software este o companie cu acţionariat 100% românesc, specializată pe dezvoltarea de software pentru aplicaţii mobile, soluţii de localizare şi management al flotelor auto, precum şi soluţii SFA şi CRM pe terminale mobile.

Citeşte şi

Cel mai mare concurs de alergare din Transilvania care adună sportivi din toată lumea: Maratonul Internaţional AROBS

Maratonistul bistriţean Tibi Uşeriu „vinde“ kilometri pentru copiii dependenţi de dializă. Va alerga din Pasul Tihuţa până la Cluj-Napoca

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare