„Quartet“, filmul de debut ca regizor al  lui Dustin Hoffman, e în topul preferinţelor cinefililor de la Comedy Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scena din filmul lui Dustin Hoffman FOTO: ashvegas.com

„Quartet“, filmul cu care actorul Dustin Hoffman a debutat ca regizor, se află pe primul loc în preferinţele spectatorilor de la Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj.

Organizatorii Comedy Cluj au selectat răspunsurile publicului care a vizionat, până acum, filmele de la Comedy Cluj şi au stabilit un top 10 al celor mai bune pelicule. Clasamentul a fost anunţat în publicaţia oficială a Comedy Cluj, „Chameleon“.

Pe primul loc se află filmul „Quartet“ care a primit nota 4,83, pe locul al II-lea – producţia indiană „English Vinglish“ cu 4,60, iar pe locul al III-lea – producţia germană „Aventurile lui Huck Finn“ cu 4,54.

Despre filmul favorit al publicului. Cei care nu au văzut „Quartet“ pot merge marţi, 15 octombrie, de la ora 18.00, la Cinema Florin Piersic, şi sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 19.00, la Cinema Victoria.

Comedia acestuia prezintă viaţa unei case de muzicieni retraşi din activitate şi conflictele care apar în acea comunitate odată cu revenirea unui personaj contestat. În film joacă Maggie Smith (câştigătoare a două premii Oscar) şi Tom Courtenay (dublu nominalizat al premiilor Oscar).

Scenariul de la „Quartet“ a fost scris de Ronald Harwood (cunoscut pentru scenariile la The Pianist, Being Julia sau Oliver Twist). „Quartet“ a fost lansat în SUA pe 4 ianuarie, anul acesta.

Un bilet întreg costă 9 lei, iar unul redus, pentru elevi, studenţi şi pensionari, 7 lei.

Întreg programul, AICI.

Mai puteţi citi:

VIDEO Gala de deschidere a Comedy Cluj anunţă o competiţie de zile mari pentru trofeul festivalului

VIDEO Trei zile de comedie la Salina Turda. Turiştii vor putea admira frumuseţile salinei şi vor viziona gratuit scurtmetraje din Festivalul Comedy Cluj

Teatru în „grotă“, la 200 de metri adâncime. O adaptare după „Iona“ de Marin Sorescu se va juca pe lacul din Salina Turda

VIDEO După TIFF, Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj are un buget „sensibil“ mai mic. Veste bună pentru cinefili: biletele nu se scumpesc

Cel mai mare festival de comedie din Europa, „Comedy Cluj”: 10 zile, peste 100 de filme din 35 de ţări

Oana şi Amza Pellea vor fi premiaţi la Festivalul Internaţional Comedy Cluj

FOTO Frumuseţile neştiute ale Clujului. Bonus: o călătorie spre centrul pământului

Transilvania Fest transformă centrul Clujului într-un mic sat românesc. Programul primei zile de festival

TIFF în top 100 de festivaluri de film din lume. Cea mai importantă revistă a industriei mondiale de film promovează Clujul drept o viitoare destinaţie cinematografică de succes


 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie