Plusurile şi minusurile învăţământului românesc au fost disecate la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lipsa unei clasificări în funcţie de performanţă a universităţilor româneşti , dar şi faptul că o mare parte dintre absolvenţii de facultate nu vorbesc limba engleză la un nivel avansat au fost câteva dintre problemele ridicate de invitaţii conferinţei „Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţământ”, organizată azi de Fundaţia „Dinu Patriciu".

La evenimentul găzduit de Şcoala Internaţională Cluj au fost prezenţi Marinela Marc, inspector şcolar general adjunct, Daniel David, profesor universitar la Universitatea „Babeş-Bolyai", Simona Baciu, managerul Şcolii Internaţionale Cluj, directorul financiar al Nokia, Monica Suciu, precum şi Adina Cristea, coordonator al proiectului educaţional YouthBank România.

Aceştia au încercat să găsească câteva puncte forte, dar şi minusuri ale sistemului de învăţământ din România şi să popună câteva soluţii pentru îmbunătăţirea acestuia. "Dacă ceva aş schimba în sistemul de învăţământ, acest lucru ar fi frica. Frica că nu ţi-ai făcut tema, frica că o să te prindă, frica că ai putea să nu fii cel mai bun etc. Aş înlocui frica su responsabilitatea", a declarat Simona Baciu.

Managerul Şcolii Internaţionale a făcut apoi referire şi la câteva proverbe extrem de folosite în şcoală românescă, dar ineficiente, în opinia ei. "<Pauzele lungi şi dese, cheia marilor succes>. Noi nu avem pauze la noi la şcoală. Cu pauze foarte lungi apare riscul de accidente, copiii devin nesupravegheaţi şi apare şi lipsa de responsabilitate. Aţi auzit adesea proverbul <Prima condiţie că să iei examenul e să te prezinţi>. Greşit. Primul lucru ca să iei examenul e să te pregăteşti. Trebuie antrenată conştiinţa că în şcoală trebuie să te pregăteşti", a mai spus Simona Baciu.

Laude la adresa învăţământului superior

Daniel David, şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul UBB, a lăudat sistemul universitar public din România, fiind de părere că acesta este unul performant, la nivel de licenţă.

"Cele mai performante universităţi din ţară sunt cele de stat. Dacă vrei să înveţi, o poţi face, indiferent de bagajul economic al părinţilor. În străinătate, dacă vrei să înveţi la o universitate de top, o poţi face la preţuri exorbitante. E o minciună faptul că diplomele din România nu valorează nimic. Diploma de licenţă îţi asigură un start minimal, însă pe baza acestor diplome poţi studia oriunde în lume. S-a prezentat distorsionat şi ideea că facultăţile scot studenţi pe bandă rulantă. Universitatea, la nivel licenţă, nu înseamnă decât colegiu, într-o societate normală. În felul acesta nu faci altceva decât să dai omului dreptul la cunoaştere", a declarat Daniel David.

Psihologul a criticat însă faptul că în sistemul academic din România nu există o diferenţiere clară între universităţi, în funcţie de calitatea acestora. "Dacă nu ştii care îţi sunt vârfurile, nu ştii cum să te raportezi în competiţiile internaţionale. Neştiind unde ai valori, aceasta lipsă de diferenţiere are impact negativ şi asupra pieţei muncii", a mai spus Daniel David.

La eveniment a participat şi Monica Suciu, directorul financiar al Nokia, care a evidenţiat câteva dintre aşteptările companiilor din ţară de la şcoală românească.

"La capitolul specializare, nu este o problemă. Una dintre dezămăgirile mele este necunoaşterea limbii engleze. 70% dintre persoanele cu care am intrat în contact spre recrutare, nu au trecut de primul filtru din cauza faptului că nu vorbeau engleza la nivel mediu. Nu e suficient să poţi vorbi la nivel conversativ. A trebuit să refuz oameni pentru un aspect care pare minor, dar extrem de important", a declarat Monica Suciu.

Gala Premiilor în Educaţie


La dezbateri au participat şi câştigători clujeni ai ediţiilor trecute ale Galei Premiilor în Educaţie, patronată de Fundaţia „Dinu Patriciu". Fundaţia „Dinu Patriciu" propune ca soluţie pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţământ proiectul „Gala Premiilor în Educaţie", ajuns anul acesta la cea de-a treia ediţie.

„Înscrierile se pot face din 15 iunie, dar vom detalia mâine condiţiile de participare. Anul acesta, valoarea totală a premiilor a ajuns la 250.000 de euro", declarat Roxana Colisniuc, managerul de proiect al „Galei Premiilor în Educaţie".

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”