Pedofil recidivist surprins în timp ce molesta un copil. A fost condamnat în trecut la 5 ani de închisoare, dar a făcut doar 3

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pedofilul a fost prins la doar 10 minute după ce a fugit din parc. FOTO stirimed.ro

Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii din Cluj-Napoca după ce a fost surprins într-un parc din oraş în timp ce agresa o fetiţă. O femeie l-a fotografiat în acţiune şi l-a dat de gol.

Un pedofil a fost suprins de o femeie chiar în timp ce agresa o fetiţă în Parcul Expo Transilvania. Femeia a reuşit să surprindă incidentul cu telefonul mobil şi a anunţat Poliţia. Deşi bărbatul s-a făcut nevăzut şi a încercat să fugă, a fost prins în scurt timp şi a fost reţinut de poliţişti.

Femeia care l-a filmat şi l-a dat de gol a povestit cum au decurs lucrurile. „Eram cu băieţelul meu de mână, mergeam către staţia de autobuz. Am trecut pe lângă parc şi l-am văzut pe bărbat că îi ridica fetiţei fusta. Mi s-a părut dubios, însă am trecut mai departe. După câţiva paşi m-am întors, să văd ce fac, pentru că nu mi se părea un comportament normal. În acel moment fetiţa, care are, cred, maxim 10 ani, era dezbrăcată, întinsă pe spate în iarbă, iar el o mângâia pe picioare şi în zona intimă. M-am dus lângă ei şi am strigat «Ce faceţi acolo?». Mi-a răspuns că face fetiţa pipi. Şi am zis: «Păi aşa face un copil pipi? Eu acum chem Poliţia». Mi-am scos telefonul, eram efectiv şocată, el între timp i-a dat fetiţei chiloţeii şi a urcat pe moped. Am apucat însă, să îi fac poze”, a spus ea, pentru stirimed.ro.

Nimeni nu a intervenit

Femeia a rămas neplăcut surprinsă şi de faptul că deşi în parc era destul de multă lume, nimeni nu a intervenit să o ajute, deşi a strigat după ajutor pentru a-l imobiliza şi a-l da pe mâna poliţiştilor. În schimb, toţi oamenii din apropiere au rămas pasivi şi niciunul nu s-a implicat.

„Era multă lume în zonă. Fetiţa era întinsă în iarbă, dezbrăcată, chiar lângă o doamnă care stătea cu spatele. În staţie erau oameni, în direcţia în care a plecat el cu mopedul, erau alţi oameni. Nimeni nu l-a oprit, în ciuda faptului că eu strigam. Dacă nu aş fi fost însoţită de băieţelul meu, aş fi încercat eu să îl opresc sau aş fi ţinut fetiţa lângă mine. Însă, sincer vă spun, mi-a fost şi puţin frică. Mă gândeam că poate scoate un cuţit sau ne atacă, pe mine sau pe băiat”, a mai spus femeia.

Până la urmă, bărbatul a fost prins de poliţişti şi va fi prezentat procurorilor. Oamenii legii spun că acesta este recidivist şi că a fost eliberat după ce a executat doar trei ani dintr-o pedepasă de cinci ani. El a fost condamnat în 2017 la cinci ani de închisoare, după ce a atins mai multe fetiţe într-o baie. A fost însă eliberat în 2020, din Penitenciarul Bistriţa. 

Ce spun poliţiştii

„În jurul orei 11.45, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de către o persoană, cu privire la faptul că un bărbat care se afla într-un parc din municipiu, alături de un minor, ar fi avut un comportament care părea a fi suspect, acesta luând copilul în braţe, mai apoi îndreptându-se într-o zonă cu vegetaţie.

După ce bărbatul a fost informat despre faptul că va fi solicitată prezenţa unui echipaj al poliţiei, cel în cauză a părăsit parcul, deplasându-se într-o direcţie necunoscută cu minorul. În urma sesizării la numărul unic de urgenţă 112, la nivelul municipiului s-au constituit cu operativitate echipaje de poliţişti în vederea depistării bărbatului, acesta fiind identificat după aproximativ 10 minute de la solicitare. Precizăm faptul că la momentul depistării, minorul nu se afla în prezenţa acestuia.

Totodată, au fost demarate verificări pentru stabilirea locului în care se află minorul, copilul fiind găsit la domiciliu, alături de reprezentanţii legali. Bărbatul a fost condus la sediul unităţii de poliţie, în acest moment fiind efectuate cercetări privind comiterea infracţiunii de agresiune sexuală, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, au informat reprezentanţii Poliţiei Cluj.

Vă mai recomandăm şi:

Descoperirea excepţională care i-a luat prin surprindere până şi pe istorici. A fost făcută întâmplător şi dă istoria cu 7.000 de ani în urmă VIDEO

Promisiunea EC_Special: 10 zile de regăsire a muzicii live, într-un lineup eclectic

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €