Parada „Cluj Pride”, a comunităţii LGBT, nu a fost autorizată de Primărie. Evenimentul era programat pe 1 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Cluj-Napoca nu a autorizat parada comunităţii LGBT, care a fost anunţată pentru data de 1 iulie. Instituţia a invocat faptul că în ziua solicitată se desfăşoară un alt eveniment care presupune restricţii de circulaţie.

Primăria Cluj-Napoca a amânat să autorizaţia pentru o paradă gay în centrul Clujului. “Negocierile” încă se poartă, iar o decizie privind organizarea paradei ar urma să fie luată săptămâna viitoare, relatează Actual de Cluj. Comunitatea LGBT din Cluj anunţase marşul Cluj Pride pentru 1 iulie. Refuzul autorizării mitingului a fost cererea Operei Române: “Cei de la Opera Română au cerut în data de 5 mai autorizarea derulării în Piaţa Unirii din Cluj între 1-2 iulie a spectacolului de operă în aer liber, Traviata. Aceştia au cerut şi aprobarea unor restricţii de circuaţie pe latura de est a pieţei între 30 iunie şi 3 iulie pentru pregătirea scenei şi derularea repetiţiilor. De asemenea au mai solicitat ca în zilele de 1 şi 2 iulie, între orele 17.00-24.00 să se aprobe restricţionarea ciculaţiei pe arterele care încarează Piaţa Unirii”, a informat Biroul Mass Media. 

Cluj Pride - primul eveniment de acest tip din Transilvania

”Este primul eveniment de acest tip desfăşurat în Transilvania, care îşi doreşte să încurajeze participarea persoanelor LGBT în cadrul activităţilor din comunitate şi să contribuie la dialogul naţional pe teme ce ne ating pe noi şi familiile noastre. Aducem culoare locală, o atitudine senină şi optimistă pentru o serie de activităţi care să acopere o plajă cât mai largă de nevoi – de la prezentări pe teme LGBT şi vizionări de filme, la un picnic comunitar.

Activităţile se vor derula în perioada 28 iunie -1 iulie, finalizându-se în ultima zi cu un marş care să ofere un mesaj public”, precizează liderii comunităţii LGBT. Marşul era programat pentru data de 1 iulie la ora 16.00 şi urma să pornească din Piaţa Avram Iancu. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA