Pandemia schimbă educaţia. O universitate din România introduce realitatea virtuală în procesul de predare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), Daniel David. FOTO: Arhivă personală

Primul an de mandat al lui Daniel David în funcţia de rector al Universităţii clujene Babeş-Bolyai a coincis cu primul an de pandemie COVID-19. Una dintre priorităţile noului rector a fost adaptarea la predarea online, pe care acesta o doreşte păstrată parţial şi după trecerea crizei medicale.

În primul an al pandemiei de COVID-19, la Universitatea Babeş-Bolyai s-au pus bazele unui nou tip de pedagogie universitară, adaptată la predarea online. Astfel, de săptămâna viitoare, UBB va fi prima universitate din România în care se va realiza un centru de realitate virtuală şi augmentată.  

Rectorul Daniel David susţine că după trecerea pandemiei ar dori să se păstreze experienţa de predare online. „Dacă studenţii au acces la tehnologie avansată şi profesorii sunt bine pregătiţi să predea online, diferenţa în anumite segmente faţă de învăţământul clasic nu e mare, dimpotrivă, pot să apară lucruri mai stimulative”. Unul dintre elementele pozitive ale predării online este „implicarea mai activă a studenţilor în propria lor formare, astfel încât să dobândească nu numai cunoştinţe, ci şi modalitatea de dobândire a cunoştinţelor respective”, spune David.

Rectorul a precizat că acest lucru e mai puţin posibil în zonele vocaţionale - teatru, film, psihoterapie şi zonele unde e nevoie de laboratoare. Astfel că, în unele domenii nevocaţionale, rectorul susţine că o parte dintre cursuri şi seminare ar putea să se desfăşoare online: „Pentru aceasta e nevoie de schimbarea legii, care nu permite acest lucru. Ar trebui stabilit un anumit procent de către legislator, iar apoi fiecare universitate să decidă procentul de cursuri/seminare online pe care le va permite. Sper să se permită acest lucru deoarece peste 25 – 30 de ani tot acolo o să ajungem”.

Noua pedagogie universitară



„Sper ca după pandemie să nu ne întoarcem la ceea ce a fost înainte de pandemie. Noi suntem printre puţinele universităţi care am făcut o nouă pedagogie universitară. Noi ne-am pregătit profesorii, vara anului trecut, astfel încât din toamnă să predea online. Să nu fie o simplă predare clasică pusă pe internet, pentru că studenţii s-ar plictisi”, spune David. Rectorul a explicat cum şi-a reorganizat el cursurile. „La fiecare oră le spuneam, data viitoare discutăm despre tema X. Le dădeam link-urile la două materiale pe care să le citească în regim gratuit. Apoi, la oră, aproximativ 15-20 de minute, le prezentam materialele. De ce? Pentru că studenţii au nevoie de un model care să le arate cum se filtrează şi se analizează critic informaţia”, detaliază rectorul. După o jumătate de oră, 20 de minute, se trece la întrebări, comentarii, discuţii: „Astfel, îi faci să fie implicaţi în propriul act de cunoaştere. Discutăm nu numai cunoaşterea legată de temă, ci şi alte elemente precum ce se poate cerceta în continuare, ce probleme se pot rezolva în plus. Se schimbă astfel modelul anterior, în care se preda o oră, o oră şi ceva, şi apoi, la final, rezervam câteva minute pentru discuţii”.

Realitate virtuală şi augmentată la UBB


Pentru a adapta modalitatea de predare la zona de online, săptămâna viitoare, la UBB se va demara un program de folosire a realităţii virtuale şi augmentate. „Am demarat o colaborare cu compania EON Reality în acest sens. Săptămâna viitoare, vom începe programul de training pentru 750 de profesori de la toate facultăţile”, a precizat David. În fiecare an, vor beneficia de aceste facilităţi de realitate virtuală şi augmentată 5.000 de studenţi. 

„Noi suntem primii care am făcut asta în România, dar sunt sigur că o vor face şi alţii. Socotind 5.000 de studenţi în fiecare an, accesul pe student pe an este în jur de 8 euro, ceea ce mi s-a părut o investiţie foarte ok.” UBB şi EON Reality au creat împreună un centru de realitate virtuală: „Noi nu vrem să fim numai utilizatorii platformei, noi împreună cu ei creăm produse şi vom putea decide dacă sunt numai pentru noi sau le punem în biblioteca lor şi putem să le vindem”.

David susţine că unele exerciţii cu realitatea virtuală vor fi făcute încă din semestrul II, dar cei mai mulţi profesori îşi vor pregăti cursurile, în timpul verii, pentru a începe din toamnă. Chiar dacă se vor relua cursurile din toamnă în varianta clasică, David susţine că legislaţia ar trebui modificată astfel încât să permită un procent din acestea să se desfăşoare online.

Centru de cercetare de 40 de milioane de euro


 

David a mai susţinut că anul acesta va începe un program de achiziţie şi construire de spaţii didactice, având în vedere că UBB are un deficit de circa 30.000 de metri pătraţi în acest sens. De asemenea, s-a demarat proiectul de realizarea a unui centru avansat de cercetare „Info Bio Nano Tech”, cu fonduri europene în valoare de 40 de milioane de euro. „Am trimis o scrisoare de intenţie la Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest, care s-a clasat pe primul loc. Urmează să apară programul de finanţare şi vom aplica”, spune David. De asemenea, a fost început un proiect de construire a unui nou cămin în complexul Haşdeu, care este, deocamdată, blocat de reclamaţiile vecinilor din zonă. „Pot să asigur vecinii că UBB nu va mai construi în logica de acum 20-25 de ani, ci într-o logică verde de încadrare în natură, de dezvoltare urbană durabilă care să fie un plus pentru comunitate”, precizează rectorul.

Vă recomadăm să mai citiţi

Daniel David a fost ales rector al Universităţii Babeş-Bolyai. Peste 70% dintre alegători l-au votat

Cum schimbăm România prin educaţie: „Dacă profesorii sunt formaţi prost, ne condamnăm viitorul”

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort