Oraș din România, premiat de UE, alături de Madrid și Stockholm, pentru planurile de tranziție la „verde”

0
Publicat:

Cluj-Napoca, alături de alte 9 orașe europene, a primit eticheta misiunii UE pentru orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic. Este o recunoaștere a planurilor orașelor de a deveni neutre din punct de vedere climatic.

Ceremonia de decernare a avut loc la Bruxelles. FOTO: Arhiva Emil Boc

Eticheta misiunii UE este o etapă importantă, deoarece este o recunoaștere a planurilor orașelor de a deveni neutre din punct de vedere climatic începând deja din 2030 și vizează facilitarea accesului la fonduri publice și private în vederea îndeplinirii acestui obiectiv. Un număr de 100 de orașe s-au înscris în competiție.

Orașele care au primit eticheta sunt: Cluj-Napoca (România), Sønderborg (Danemarca), Mannheim (Germania), Madrid, Valencia, Valladolid, Vitoria-Gasteiz și Zaragoza (Spania), Klagenfurt (Austria) și Stockholm (Suedia).

În anul 2022, Municipiul Cluj-Napoca a fost selectat în cadrul Misiunii Comisiei Europene „100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”, asumându-și direcția clară de accelerare a neutralității climatice.

Obiectivele privind tranziția verde au fost transpuse în documentele CCC - Climate City Contract, care au fost înaintate spre evaluare către Comisia Europeană în luna martie a acestui an.

„O recunoaștere a eforturilor orașului de a gândi un plan complex pentru tranziția verde”

În urma procesului de revizuire a documentelor depuse, Comisia Europeană a validat Planul de Acțiune Climatică Cluj-Napoca 2030, iar Municipiul Cluj-Napoca a primit eticheta Misiunii.

„EU Mission Label" este o recunoaștere a eforturilor orașului de a gândi un plan complex pentru tranziția verde și o validare a acțiunilor și proiectelor pe care municipalitatea clujeană le derulează.

Eticheta Misiunii are rolul de a facilita accesul Municipiului Cluj-Napoca la finanțările europene, naționale și regionale, dar și la investițiile private.

Elaborarea acestor documente a fost un efort comun, un proces ce a implicat peste 20 de actori locali și care a urmat cu atenție recomandările Comisiei Europene - prin city advisors desemnați pentru Cluj-Napoca. Procesul a beneficiat de suportul tehnic și implicarea semnificativă a experților Băncii Mondiale.

„Eticheta nu e doar simbolică”

Această implicare consistentă a ecosistemului clujean și preocuparea constantă a cetățenilor pentru calitatea proiectelor municipalității - sunt factori care subliniază importanța acestui demers și au fost apreciați la nivelul Comisiei Europene. De asemenea, formarea Cluj-Napoca 2030 Net Zero City Coalition, care va funcționa sub umbrela Centrului de Inovare și Imaginație Civică, este un loc în care cei interesați pot consulta și discuta mai aplicat despre documentele CCC.

„Felicit autoritățile din Cluj Napoca pentru strategia și planurile propuse în cadrul Misiunii UE pentru orașe inteligente și neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei. Pe baza acestei propuneri, Clujul a primit eticheta de “Oraș al misiunii UE”, confirmând angajamentul autorităților locale pentru o dezvoltare sustenabilă a orașului. Eticheta nu e doar simbolică, ci înseamnă și facilitarea accesului la finanțări pentru proiectele cuprinse în planurile depuse la Comisia Europeană”, a declarat Adina Vălean, comisarul pentru transporturi.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”