Opera lui Gödel prin ochii unui logician clujean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Virgil Drăghici este conferenţiar universitar la  Facultatea de Filosofie a Universităţii Babeş Bolyai şi unul din cei mai buni logicieni din ţară la ora actuală. Traducerile sale şi studiile sale de logică matematică sunt recunoscute ca fiind de o deosebită importanţă pentru acest domeniu de cercetare. Preocuparea sa majoră în logică este legată însă de opera logicianului Kurt Gödel şi în mod special de teoremele

Legat de această temă, Virgil Drăghici a publicat recent o traducere din Wolfgang Stegmüller. Lucrarea se numeşte „Incompletitudine şi indecidabilitate - rezultatele meta-matematice ale lui Gödel, Church, Kleene, Rosser şi semnificaţia lor epistemologică" şi conţine un amplu studiu introductiv al profesorului clujean, studiu care contribuie la înţelegerea mai profundă a teoremelor lui Gödel.

Volumul este o investigaţie a unei mari descoperiri în domeniul logico-matematic cu implicaţii filosofice profunde. E vorba despre fenomenul gödelian al incompletitudinii. Informal exprimat, un sistem logic este incomplet dacă există o formulă a sistemului adevarată şi nedecidabilă  (adică nici formula şi nici negaţia ei nu sunt demonstrabile) în sistemul respectiv.

Acest fenomen a făcut carieră prin dezvoltări logico-mateamtice ulterioare cercetărilor gödeliene, prin operele logicienilor Church, Kleene şi Rosser.  „Filosofic ideea de incompletitudine figurează înainte de toate în două argumente remarcabile: argumentul Lucas- Penrose şi în teza «Meaning is use», cea din urmă expresie însemnând că semnificaţia unei expresii este dată de folosirea ei în limbă.

Incompletitudinea, intuitiv exprimată, denotă ideea imposibilităţii unei descrieri formale şi complete a realităţii, în primul rând a realităţii matematice. Prin teoremele lui Gödel rămâne de fiecare dată un «rest» semnificativ, o propoziţie adevărată dar nedemonstrabilă formal", spune logicianul Virgil Drăghici.

Potrivit argumentului Lucas -Penrose, gândirea matematică nu are caracter algoritmic, adică nu este reductibilă la aplicarea unor reguli, oricât de complexe ar fi ele.

Prin teoremele lui Gödel, semnificaţia unei expresii transcende ulitizarea expresiei în limbă şi deci adevărul transcende demonstrabilitatea, ceea ce înseamnă că există enunţuri adevărate  şi nedemonstrabile. Prin aceasta, teoremele lui Gödel, în primul rând celebra teoremă de incompletitudine, reprezintă după unii autori un contraargument la teza lui Wittgenstein, potrivit căreia semnificaţia unei expresii este determinată de utilizarea ei în limbă.

Construcţia propoziţiei gödeliene se bazează pe aplicarea procedeului diagonal cantorian, adică pe construcţia unor enunţuri autoreferenţiale (enunţuri care vorbesc despre ele însele). Aşa este spre exemplu  paradoxul mincinosului, exprimat în forma unei propoziţii care spune despre sine că este falsă: „Această propoziţie este falsă". Gödel înlocuieşte „fals" cu „nedemonstrabil", descoperind astfel fenomenul incompletitudinii, aşa încât exemplul gödelian devine „Această propoziţie este nedemonstrabilă". Prin aceasta, un paradox venerabil devine punct de plecare pentru o descoperire logico-matematică remarcabilă.

Pentru a dezvolta mai bine subiectul, Virgil Drăghici lucrează acum la traducerea lucrării lui Kurt Gödel: „Despre propoziţii formal indecidabile în «Principia Mathematica» şi sisteme similare", iar din exegetica operei gödeliene, volumul profesorului american R. Smullyan,  „Teoremele gödeliene de incompletitudine", este deja tradus, urmând să apară la o prestigioasă editură din Iaşi.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!