Kelemen: Parlamentarii UDMR nu vor vota la moţiunea de cenzură a opoziţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentarii UDMR nu vor vota la moţiunea de cenzură a USL

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă la Cluj-Napoca, că parlamentarii Uniunii vor fi prezenţi în sală la dezbaterea moţiunii de cenzură care va fi introdusă de opoziţie, dar nu vor vota. Kelemen a spus că nu are emoţii cum vor vota senatorii şi deputaţii UDMR la moţiunea de cenzură, ci are emoţii "cum vor vota alţii".

"Nu ştiu când se va depune moţiunea de cenzură, nu ştiu ce va conţine. Dacă va face referire şi la UMF Târgu Mureş sigur că deputaţii şi senatorii UDMR vor fi în sală şi nu vor vota, dacă nu va face referire la UMF tot vor fi sală şi nu vor vota. Nu am emoţii cum vor vota colegii noştri, am emoţii cum vor vota alţii. Noi am făcut un obicei când au fost depuse moţiuni împotriva guvernului din care noi am făcut parte, am luat o decizie potrivit căreia vom fi în sală şi asigurăm cvorumul, vom participa la dezbateri şi vom spune ce avem de spus, dar nu vom ieşi la vot. Nu noi trebuie să asigurăm majoritatea şi să demonstrăm că vrem să schimbăm Guvernul, ci colegii care iniţiază moţiunea de cenzură", a spus liderul UDMR, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, situaţia privind moţiunea de cenzură pe tema înfiinţării unei facultăţi maghiare la UMF Târgu Mureş este "absurdă", când opoziţia cere demiterea Guvernului "pentru aplicarea legii".

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort