FOTO Zeci de medici şi asistente au participat la greva de avertisment din Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grevă de avertisment în spitalele Clujului FOTO: Florina Pop

„Grevă“ a fost cuvântul zilei în spitalele Clujului. Zeci de doctori şi asistente medicale au protestat, între 8.00 şi 10.00, în speranţa că lucrurile se vor îndrepta în sistemul sanitar.

Peste o sută de cadre medicale protestau, de dimineaţă, pe holurile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj, cel mai mare spital din Cluj-Napoca. Aceştia, ca şi colegii lor de la Chirurgie 1, aveau în piept insigne ale Sindicatului Sanitas pe care scria „grevă“.

Liderul Sindicatului Sanitas Cluj, Ştefan Roman, a afirmat că la greva de avertisment a participat personalul medical din toate spitalele şi clinicile din Cluj-Napoca. Operaţiile au fost oprite până la ora 10.00. S-au asigurat doar urgenţele.

„Avem destule nemulţumiri legate de lipsa de personal şi de medicamente. Vrem ca lucrurile să se schimbe“, a declarat un medic.

110.000 de cadre medicale membre ale Federaţiei Sanitas din toată ţara au declarat grevă de avertisment luni, pentru două ore, astfel că intervenţiile chirurgicale sau alte servicii medicale programate în intervalul 8.00-10.00 sunt amânate cu două ore sau pentru zilele următoare.

Angajaţii din sistemul sanitar cer alocarea unei proporţii de minimum 6% din PIB pentru sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

Mai puteţi citi:

UPDATE Greva medicilor: cozi la internări şi la programări. Mii de cadre medicale au protestat luni dimineaţă timp de două ore

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026