Explozie într-un bloc de locuințe din Cluj: cinci oameni au fost răniți, inclusiv un copil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O explozie a avut loc marţi într-un apartament dintr-un bloc de locuinţe din Cluj-Napoca, iar cinci persoane, printre care şi un copil, au suferit răni uşoare.

Foto ISU Cluj

„Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la o explozie produsă la centrala unui apartament situat pe strada Aurel Vlaicu. Apelul de urgenţă a venit în jurul orei 03,40, iar pentru misiune au fost mobilizate două autospeciale, un echipaj de terapie intensivă mobilă şi unul SMURD. De asemenea, în sprijin au venit două ambulanţe SAJ“, se arată într-o informare a ISU Cluj.

Ajunşi la faţa locului, salvatorii au constatat faptul că explozia nu a fost urmată de un incendiu.

Echipajele medicale au transportat la spital un bărbat de aproximativ 80 de ani, două femei de 78 şi 35 de ani, respectiv un copil de aproximativ un an.

Din fericire, cu toţii prezentau răni superficiale, suferind de asemenea atac de panică. Ulterior, la spital a fost transportat un alt bărbat, care a însoţit copilul", precizează ISU Cluj.

Potrivit sursei citate, pagubele sunt minore.

„Explozia a afectat apartamentul în care s-a produs, însă pagube minore s-au înregistrat şi la apartamentele de la etajul superior. Totodată, la o prima evaluare, cinci autovehicule parcate lângă bloc sunt parţial afectate de resturile căzute de pe urma exploziei. Misiunea pompierilor s-a încheiat în urmă cu puţine momente, iar o comisie va stabili cauza exploziei“, se mai arată în informarea ISU Cluj.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump