Experiență de coșmar pentru un englez în Cluj. Polițiștii care s-au ocupat de caz au avut o surpriză de proporții

0
Publicat:

Un cetățean britanic a tras o sperietură serioasă la Cluj, după ce a rămas fără rucsacul în care avea un laptop și bani. Vinovatul, un bărbat din Iași, a fost prins de polițiști și va răspunde în fața legii. Polițiștii au aflat că hoțul nu se afla la prima ispravă de acest fel.

Polițiștii au rezolvat rapid cazul britanicului jefuit în gara din Cluj. FOTO Pexels

Un englez în vârstă de 67 de ani a rămas fără ruscacul în care avea banii și un laptop, noaptea târziu, pe 20 iunie. Disperat, britanicul a apelat la polițiști și le-a explicat că a fost furat în apropierea gării din Cluj. 

„La data de 20 iunie, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi – Postul de Poliție Transporturi Cluj au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 35 de ani, bănuit de săvârșirea a două infracțiunii de furt calificat. În fapt, polițiștii au fost sesizați la aceeași dată, în jurul orei 00.50, de către un bărbat în vârstă de 67 de ani, cetățean britanic, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras un rucsac în care avea un laptop și suma de 280 de euro”, au informat reprezentanții Poliției Cluj.

Lovitură după lovitură  

Oamenii legii au reușit să găsească făptașul, un tânăr de 35 de ani originar din Iași. „În aceeași zi., în urma activităților investigativ-operative, polițiștii au depistat în flagrant, imediat după săvârșirea faptei, pe strada Horea din municipiu, persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Iași. Astfel, polițiștii au recuperat prejudiciul în totalitate și restituit persoanei vătămate”, au adăugat reprezentanții Poliției Cluj.

Dar asta nu a fost tot. Polițiștii au constatat că doar cu o zi înainte, bărbatul dăduse o altă lovitură, și tot în zona gării. Deși a fost prins atunci în flagrant, ieșeanul a avut noroc, pentru că s-a decis să fie cercetat în stare de libertate. Acum, situația se va schimba.

„De asemenea, la data de 19 iunie, bărbatul a pătruns prin efracție în depozitul unui supermarket din Complexul Stației CFR, fiind depistat în flagrant de polițiști în timp ce sustrăgea bunuri din interiorul acestuia, fapt pentru care la acel moment au fost dispuse cercetări, în stare de libertate, pentru infracțiunea de furt calificat”, au completat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

În baza probatoriului administrat în cele două cazuri, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie