Evadatul din Cluj bea bere şi se relaxa la 3 kilometri de sediul Poliţiei, în timp ce era căutat în toată ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Bartuş a fost prins pe 29 ianuarie. FOTO: Dorin Ţimonea

Cristian Bartuş, infractorul evadat din arestul Poliţiei Cluj, a reuşit să se ascundă 12 zile cu ajutorul unor prieteni, care l-au găzduit patru zile într-un apartament aflat la circa 3 kilometri de Poliţie. Cu toate că a folosit circa 10 cartele SIM pentru a nu fi reperat, Bartuş a fost prins datorită interceptărilor telefonice.

Alexandru Cristian Bartuş, inculpatul care a reuşit să evadeze sâmbătă, 17 ianuarie, din arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj are aura unui infractor  inteligent. Surse din cadrul Poliţiei, au declarat pentru „Adevărul” că găsirea lui, într-o casă de vacanţă din cartierul Miceşti, din Alba Iulia, după  12 zile în care au fost alertaţi agenţi din toată ţara a fost o misiune grea. Locul unde se ascundea Bartuş a fost găsit datorită interceptării telefonelor mobile pe care le-a folosit. Joia trecută, în jurul orei 15.00, Batruş a fost prins. El a vorbit atât cu nevasta lui, cât şi cu prietenii care l-au ajutat să se ascundă. Bartuş a folosit în cele 12 zile de libertate nu mai puţin de 10 cartele telefonice, au relatat sursele Adevărul. Poliţiştii au reuşit totuşi să-l depisteze întrucât au fost ascultate telefoanele tuturor apropiaţilor săi. Una dintre persoanele cu care a vorbit în acest timp a fost soţia lui, Luiza Bartuş – cu care s-a  căsătorit de la finalul anului 2014. 

Filmul evadării lui Bartuş  

Povestea evadării lui Bartuş începe sâmbătă seara, pe 17 ianuarie. Împreună cu alţi patru inculpaţi, Bartuş a scăpat din sediul Poliţiei Cluj, unde era arestat preventiv pentru furt calificat. El are de executat o pedeapsă de 10 ani în Franţa pentru tâlhărie urmată de decesul victimei. Cei patru au rămas nesupravegheaţi , deoarece un complice şi-a dat foc în celulă. Au reuşit să evadeze  din sala de recreaţie a arestului, întrucât gratiile de la geam au fost îndepărtate de muncitorii de la Apă Canal, care au lucrat cu o seară înainte la scoaterea apei din subsolul inundat. Evadaţii au trecut pe lângă birourile SRI Cluj, aflate la etaj, şi au ajuns în strada Traian, de unde drumurile li s-au despărţit. Confomr unor surse din poliţie,  Bartuş a mers pe jos circa 30 de minute spre strada Oaşului, din Cluj-Napoca, zona fiindu-i cunoscută deoarece pe 7 ianuarie spărsese o casă acolo. Odată ajuns în zonă a intrat prin efracţie într-o altă locuinţă, furând bani şi mâncare. Până în data de 22 ianuarie, Batruş s-a aflat în zona Turda- Câmpia Turzii, el fiind originar din Câmpia Turzii. Bartuş a fost găzduit în municipiul Cluj-Napoca timp de patru zile, în perioada 22-25 ianuarie de către doi prieteni Nicolae Dedescu  şi  Moldovan Cristian, în locuinţa ultimului de pe strada Cobzarilor.

La 3 kilometri de sediul Poliţiei

Astfel, Bartuş era dat în urmărire generală în toată ţară, iar el era găzduit într-o locuinţă aflată la circa 3 kilometri de sediul Poliţiei Cluj, de unde a evadat. Cei doi i-au dat mâncare, băuturi alcoolice şi i-au făcut rost de un autoturism cu ajutorul căruia evadatul s-a deplasat din Cluj-Napoca în Alba Iulia. „În data de 24 ianuarie, sâmbăta seara, împreună cu inculpatul Cristian Moldovan şi cu Bartuş Alexandru au băut bere şi s-au uitat la televizor, iar la un moment dat Bartuş le-a relatat acestora faptul că a evadat împreună cu alte trei persoane din arestul IPJ Cluj”, a declarat Dedescu procurorilor clujeni. Pe Cristian Moldovan, Batruş l-a rugat să-l adăpostească deoarece „este bătut şi căutat”. Mai mult decât atât, la locuinţa acestuia, Bartuş şi-a vopsit părul blond cu vopseaua acestuia. Pe 25 ianuarie, Dănuţ Bălan a fost chemat din Alba Iulia şi rugat să-l scoată pe Bartuş din Cluj-Napoca. Bălan a venit cu un Volkswagen şi l-a transportat pe Batruş în Alba Iulia, unde i-a oferit găzduitre până pe 27 ianuarie. De atunci şi până în ziua în care a fost prins, pe 30 ianuarie, Bartuş a stat într-o casă de vacanţă din zona Miceşti a municpiului Alba Iulia. Dănuţ Bălan este prieten cu fii  proprietarului cabanei din Alba Iulia unde a fost prins Alexandru Bartuş. 

Gafele poliţiei

Cum a reuşit Bartuş să plece din Cluj-Napoca în condiţiile în care Poliţia a postat filtre peste tot? Un clujean a povestit pentru „Adevărul” modul în care erau controlate maşinile de către Poliţie. „Am fost oprit sâmbătă seara, chiar când a evadat Bartuş. Poliţiştii m-au pus să aprind lumina din maşină, însă nu mi-au cerut să deschid portbagajul, care este foarte încăpător”, spune clujeanul. De asemenea, un alt clujean spune că autocarul în care se afla care făcea cursa Cluj-Bucureşti sâmbătă seara fost oprit de patru ori de poliţişti, dar nici măcar o dată nu au urcat să verifice pasagerii. 

Citeşte şi

FOTO VIDEO Cabana din Alba Iulia unde s-a ascuns evadatul din arestul IPJ Cluj. Cine este proprietarul casei de vacanţă

VIDEO Infractorul evadat din arestul Poliţiei Cluj a fost prins la Alba Iulia. Cum a reuşit să se ascundă 12 zile de poliţişti: ”Dumnezeu m-a ajutat”

VIDEO Infractorul evadat din arestul Poliţiei Cluj a fost prins la Alba Iulia. Cum a reuşit să se ascundă 12 zile de poliţişti: ”Dumnezeu m-a ajutat”

Povestea evadatului de la Cluj: cum a scăpat din închisoarea franceză unde era condamnat la 10 ani de detenţie

Poliţiştii care i-au păzit pe cei patru evadaţi au fost transferaţi şi sunt cercetaţi penal

Evadare ca în filme la Cluj: un complice şi-a dat foc, iar ceilalţi au profitat de neglijenţa unor muncitori care au lăsat mai multe gratii nesudate

Infractorul care a îngrozit Franţa este liber la Cluj. În capitala Ardealului fura tablete şi telefoane, iar în Rennes sur Loue a ucis un om pentru 10 euro

Evadări de sub nasul poliţiştilor. Patru deţinuţi au rupt grilajul de fier şi au fugit. Trei dintre dintre evadaţi au fost prinşi

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie