Elevii critică Ministerul Finanţelor fiindcă subfinanţează transportul şcolarilor navetişti: „Va duce la creşterea abandonului şcolar!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevi din Cluj FOTO: Adevărul

Elevii nu sunt de acord cu propunerea Ministerului Finanţelor, aflată în dezbatere publică,  prin care se subfinanţează în continuare transportul elevilor navetişti. În plus, elevii acuză şi faptul că nu au fost consultaţi când a fost elaborată această propunere, înainte ca ea să intre în dezbatere publică.

„Propunerea ministerului de finanţe nu este o măsură potrivită, având în vedere că o parte dintre elevi vor beneficia doar de decontul a o treime din costul total al abanamentului, ceea ce încurajează creşterea ratei abandonului şcolar. Măsura va duce la creşterea abandonului şcolar. Educaţia este considerată ca fiind o prioritate naţională, însă nu a fost tratată corespunzător“, afirmă preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, clujeanca Iulia-Flavia Miron.

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) susţine că măsura propusă de Ministerul Finanţelor - care prevede decontarea abonamentelor de transport, începând cu suma de 26 lei/abonament/lună pentru distanţa de 3 km, iar pentru distanţele ce depăşesc 3 km, până la limita de 50 de km, suplimentarea sumei cu 2 lei pentru fiecare km - ca fiind o măsura dezavantajoasă pentru o parte dinte elevii navetişti, cărora, în unele cazuri, li se va deconta doar o treime din costul total al abonamentului

„Guvernul nu a plătit nici până in acest moment suma necesară decontării transportului elevilor în acest an şcolar, de aceea, este posibil ca in noul an şcolar, rata abandonului să crească. Consiliul Naţional al Elevilor nu va fi pasiv şi va lua toate măsurile necesare pentru respectarea drepturilor şi intereselor elevilor“, susţin elevii din conducerea CNE.
 
Aceştia mai spun că sistemul de învăţământ are nevoie de bani pentru revizuirea programei şcolare, dotarea tehnică a unităţilor de învăţământ, integrarea şi formarea tinerilor pentru piaţa muncii, dar şi pentru burse, alocaţii şcolare etc.

Dar şi că din cauza subfinanţării sistemului de învăţământ, meserie de profesor a ajuns „o alternativă a lipsei altor oportunităţi în piaţa muncii“.

Mai puteţi citi:

„Vocea“ elevilor din România, Iulia Miron: „E timpul ca şcoala să producă lideri!“

Ce zice preşedintele elevilor despre BAC 2013: „Rata de promovare nu reflectă o creştere a calităţii actului didactic“

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG