Doi parlamentari clujeni care au demisionat din PSD revin în partid. Cei doi susţin că nu vor vota moţiunea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarii Horia Nasra şi Cornel Itu, care au demisionat zilele trecute din filiala clujeană a PSD după ce la conducere a fost desemnat omul de afaceri Liviu Alexa, revin în partid. Ei au anunţat că nu vor vota moţiunea depusă de PNL.

Parlamentarii Horia Nasra şi Cornel Itu îşi anunţau, săptămâna trecută, demisiile din filiala clujeană a PSD, nemulţumiţi că Viorica Dăncilă l-a numit preşedinte pe omul de afaceri Liviu Alexa, proprietarul unui ziar şi al unei televiziuni locale. Cu o zi înainte de votarea moţiunii liberale, cei doi au anunţat că re reînscriu în PSD. 

Horia Nasra a postat miercuri dimineaţa pe pagina sa de Facebook:

„Stimaţi clujeni, dragi colegi,

Astăzi m-am întors acasă, în PSD Cluj.

Partidul în care am crescut şi în care mi-am petrecut tinereţea are nevoie de mine şi este de datoria mea să fiu alături de colegii şi prietenii mei.

Nu am semnat textul moţiunii şi nu o voi vota, la fel şi colegul meu, dl. Cornel Itu. Am fost, suntem şi vom fi oameni de stânga şi nu putem vota această elucubraţie liberală!

Nu pot gira venirea la putere a liberalilor care îşi propun tăieri salariale, disponibilizări în masă în sectorul bugetar şi îngheţarea proiectelor de dezvoltare ale comunităţilor locale, finanţate prin PNDL sau FDI.

Cât priveşte moţiunea, nu calculul bilelor mă interesează, ci faptul că astăzi PSD are nevoie de toţi parlamentarii săi, de toţi cei care în 2016 au fost aleşi de cetăţeni sub sigla PSD!

Nefericita eroare, nominalizarea noii conduceri a PSD Cluj, poate fi îndreptată. Sunt convins că există sute de social-democraţi cu vechime în organizaţie care pot reprezenta cu onoare clujenii şi capitala Transilvaniei, nu un individ care jigneşte clujenii, românii, înjură jurnaliştii şi ameninţă colegii şi aleşii locali.

Sper ca în viitor cele două partide de stânga, PSD şi Pro România să gândească un proiect politic comun, pentru că ambele formaţiuni împărtăşesc valori social-democrate.

Joi voi fi alături de colegii mei, deputaţii din Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat şi îmi voi relua activitatea politică în Cluj având în vedere campania electorală.”

Citeşte şi
 

Doi deputaţi de Cluj au părăsit PSD: „în perioada următoare ar urma să plece din filiala clujeană peste 1.000 de colegi”

Mai multe pentru tine:
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid