Demisie cu scandal a liderului USR Cluj: „Este incredibil cât de mărunţi sunt totuşi aceşti oameni”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Camelia Sălcudean a trecut la REPER. FOTO: Arhivă personală

Liderul filialei judeţene USR PLUS Cluj, Camelia Sălcudean, a demisionat din funcţie şi anunţă că se alătură REPER, partidul înfiinţat de Dacian Cioloş. Economistă de profesie, Sălcudean a fost nemulţumită de modul în care au tratat-o colegii când au aflat de demisie.

Camelia Sălcudean provenea din PLUS şi, în perioada în care USR PLUS a fost la guvernare, ea a fost subprect al judeţului Cluj. Economistă de profesie cu experienţă în domeniul bancar, Camelia Sălcudean a trimis, astăzi, un comunicat de presă prin care şi-a anunţat demisia.

 „Evoluţia ultimului an, de la momentul finalizării acţiunii juridice de fuziune a celor două partide – USR şi PLUS – ne-a arătat multora dintre noi că nu este suficient să ai un scop comun ca să-ţi uneşti forţele pentru a-l îndeplini. Modul de abordare a situaţiilor şi sistemele de valori din PLUS şi USR, care păreau uşor diferite între ele, s-au dovedit în final incompatibile”, a arătat fosta preşedintă.

Ea a mai arătat că lucrurile nu au evoluat în direcţia anticipată, astfel că a decis să demisioneze din funcţia de Preşedintă a Filialei Judeţene USR PLUS Cluj, precum şi din USR PLUS.

Fără a preciza nume, Sălcudean a arătat că împreună cu ea vor părăsi filiala şi unii membri din Biroul Judeţean şi Local. „Cred în continuare că există şansa unei construcţii politice bazate pe principii sănătoase, care să ofere un exemplu de cultură organizaţională, o construcţie capabilă să genereze politici publice coerente şi soluţii concrete şi aplicabile atât de necesare în societatea românească. Iar pentru mine, această organizaţie este REPER, la care voi adera”, a transmis Sălcudean.

Dezamăgirea unui fost lider 

Postarea în care şi-a anunţat demisia şi motivele deciziei a fost rapid ştearsă de pe grupul intern de membri, i-au fost anulate drepturile şi a fost eliminată din alte grupuri, fapt care au determinat-o să reacţioneze cu un mesaj pe Facebook: 

„Ca orice lider de organizaţie, odată cu acest gest am considerat că e datoria mea morală să mă adresez celor pe care i-am condus, să le explic detaliat motivele care m-au facut să ajung aici. Cu o viteză pe care nu mi-aş fi imaginat-o, postarea mea de pe grupul intern de membri a fost ştearsă, mi-au fost anulate drepturile si eliminată din alte grupuri, înainte de a-mi trimite oficial demisia pe email şi înainte ca filiala din care fac parte (Floreşti)  să ia act de demisie şi să o proceseze. Este incredibil cât de mărunţi sunt totuşi aceşti oameni alături de care credeam că s-ar putea construi ceva.”

Ea a concluzionat că modul în care s-a procedat îi confirmă că a luat decizia corectă.

Vă mai recomandăm:

Primar ameninţat cu suspendarea din partid din cauza desfiinţării unor instituţii. Explicaţiile edilului 

EXCLUSIV Vicepreşedinte USR PLUS Cluj-Napoca, fost ofiţer SRI: „Dacă ai fost în SRI se feresc cei de acolo ca de dracu de tine

Mai multe pentru tine:
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO