De unde provine proverbul „Ai carte, ai parte“. Expresia însemna cu totul altceva la origine - explicaţia specialiştilor
0Proverbul „Ai carte, ai parte“, perceput ca o corespondenţă între gradul de cultivare a unei persoane şi recunoaşterea şi beneficiile de care ar urma să aibă parte, are la origine un înţeles diferit, care a evoluat abia ulterior înspre cel de azi.
„Expresia apare în Transilvania şi făcea referire la cartea funciară care prevedea cine ce proprietate deţine. Se emitea o adeverinţă, care specifica suprafaţa deţinută şi termenii posesiei. Ţăranii, oameni mai simpli, i-au zis «carte» şi de aici s-a ajuns la «ai carte, ai parte». Având «cartea» respectivă puteai demonstra dreptul de proprietate şi în sensul ăsta erai cineva”, explică profesorul Vladimir Bogosavlievici, de la Colegiul Naţional „George Bariţiu” din Cluj-Napoca, autor al mai multor volume care privesc istoria oraşului din inima Transilvaniei.
Apare în secolul XIX
Potrivit lui, apariţia acestei forme reglementate a serviciului de carte funciară apare în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIX-lea- începutul secolului XX, cât timp principatul s-a aflat sub administrarea Habsburgilor, respectiv a Austro-Ungariei. În Moldova şi Ţara Românească stabilirea actelor de proprietate în această manieră era mult mai puţin reglementată în perioada similară, ceea ce a făcut ulterior mai dificilă identificarea succesorilor în proprietatea unei parcele.
„În Transilvania aceste acte au fost bine aranjate. Pe baza lor era mult mai uşor de stabilit proprietarul. În prima jumătate a secolului XX bătrânii prezentau hârtia austro-ungară, în care era stipulat clar dreptul de proprietate”, a menţionat profesorul. Conform lui, şi în Bucovina, provincie austriacă începând cu 1775 - după apariţia statului dualist austro-ungar în 1867, Bucovina se află în continuare sub administrare austriacă, în timp ce Transilvania este sub administrarea Ungariei (în ambele cazui până la 1918) - actele de proprietate erau de asemnea foarte bine la punct.
În Transilvania, de „cărţile” de proprietate din secolul al XIX-lea au beneficiat atât nobili – fie ei reprezentanţi ai aristocraţiei maghiare, dar şi mici nobili români, numiţi nemeşi - cât şi ţăranii, de toate etniiile, inclusiv cei români – ele fiind redactate în limba maghiară. Actele de proprietate în limba română apar la scară largă în Transilvania abia în perioada interbelică, după ce principatul se uneşte cu România.
Trecerea la sensul de astăzi
Trecerea la înţelesul de astăzi al expresiei „Ai carte, ai parte”, care face legătura între gradul de cultivare al unei persoane şi şansele acesteia la reuşită – legătură contra-zisă în prezent adesea de realitatea socială – se produce în perioada interbelică. „În perioada respectivă la ţară dacă aveai şapte clase erai considerat deja o persoană cu şcoală şi erai privit drept cineva. În sat, primarul, preotul, învăţătorul şi notarul erau cei mai de seamă membri ai comunităţii, tocmai prin prisma faptului că erau învăţaţi şi aveau şi cartea (documentul de studii, n.red.) care le demonstra pregătirea”, a explicat profesorul Vladimir Bogosavlievici. Cele de mai sus explică modul în care s-a născut practic o expresie, însă conexarea termenului de carte cu cel de învăţătură este probabil una foarte veche, prin simplul fapt că învăţătura era acumulată, odată cu apariţia tiparului, din cărţi.
Ce spune DEX-ul
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX) ediţia 2009, explică înţelesul cuvântului carte din expresia „Ai carte, ai parte”, drept „cunoştinţe de scriere şi de citire; învăţătură, ştiinţă, cultură”. Pe lângă sensul primar al cuvântului carte, de „scriere cu un anumit subiect, tipărită şi legată sau broşată în volum”, este notat însă şi înţelesul de registru. De asemenea DEX-ul reţine şi semnificaţia de act scris, document, dovadă. „Carte de judecată = hotărâre, sentinţă judecătorească”.