Povestea lui Darie Pomohaci, haiducul care plănuia să elibereze Bucovina de sub austro-ungari. De ce şi-a muşcat mama înainte să fie spânzurat
0
Darie Pomohaci a fost un haiduc sucevean legendar, informaţiile transmise în timp arătând că strângea bani pentru a-şi face armată, cu care să elibereze Bucovina de sub stăpânire habsburgică. A fost prins şi spânzurat de crengile unui fag.
Pe vremea când Bucovina făcea partea din Imperiul Austro – Ungar, în zona Putnei a existat un haiduc pe nume Darie Pomohaci. Legenda spune că acesta vroia să strângă bani pentru a-şi face armată cu care să elibereze Bucovina de sub străpânirea habsburgică. Haiducul Pomohaci chiar ar fi ascunsă o mică avere la baza unor stânci, multă lume căutând comoara acestuia.
Darie Pomohaci a fost hoţ de mic, însă el a fost iubit de bucovineni deoarece fura de la bogaţi şi le dădea celor săraci.
O poveste interesantă legată de haiducul bucovinean este cea a văduvei care avea foarte mulţi copii, dar nu şi o vacă cu lapte. Pomohaci i-a dat acesteia bani pentru a merge la târg la Rădăuţi şi să-şi cumpere o vacă, fără să conteze cât de mult costă. Haiducul a urmărit-o pe femeie pentru a vedea dacă nu este înşelată de vânzător. După ce văduva a cumpărat vaca, dând pe ea toţi banii primiţi de la Darie Pomohaci, haiducul l-a urmărit pe vânzător, de la care a luat toţi banii, spunându-i că a luat prea mulţi bani de la sărmana femeie.
După ani în care a străbătut Bucovina în lung şi lat şi a prădat mai toţi bogaţii din regiune, Pomohaci a fost prins şi spânzurat de creanga unui fag. Legenda spune că haiducul a presimţit că va fi prins, visând cum puşca sa nouă s-a rupt în două. După doar două zile de la spânzurarea lui Darie Pomohaci, austriecii au dat ordin ca acesta să fie dus la Viena viu, însă deja era prea târziu. Fagul în care a fost spânzurat haiducul nu a fost tăiat niciodată şi în prezent locului respectiv i se spune „La făgan”.
„Atunci când Darie Pomohaci a fost prins, el a avut ca ultimă dorinţă să o mai vadă o dată pe mama sa. Haiducul a fost dus în lanţuri la cea care i-a dat viaţă, iar când a văzut-o a muşcat-o, spunându-i că ea este de vină că va ajunge în ştreang, deoarece l-a lăsat să fure când era mic. În folcorul local chiar există o baladă despre haiducul Darie Pomohaci, care era cântată de oamenii din Bucovina”, a declarat istoricul Ilie Gliga.
Balada lui Darie Pomohaci:
„Frunză verde foi rotate,
Câtu-s şaptezeci de sate,
Toate-s de Darie îmblate,
Îmblate şi răzbătute;
C-are Darie drumuri multe,
Are Darie treburi multe.
Tot îmblă cărările
Şi păzeşte drumurile,
Drumurile cele mari,
Bătute de domni tâlhari,
Cu bani mulţi şi cu pungi mari;
Cu bani mulţi, cu pungi bătute
Tot pe-nşelăciuni făcute,
Pe-nşelăciuni şi nedrept,
Scoase-s de la noi din piept;
Pe-nşelăciuni şi prădare,
Pe muncă şi pe sudoare,
Câtu-i anu-ntreg de mare,
Da’ folos de ea îmi are
Numai cel cu punga mare,
Ce trece pe drumul mare
Şi-l are Darie-n păstrare.
Ajunge la pod să treacă,
Darie-l opreşte-oleacă,
Poftă de vorbă să-i facă
Vămuiala să i-o-ntoarcă
Inima să-i facă leoarcă
De sudoare, de temut,
Că-l trimite Darie-n lut,
În lutul de lângă drum,
Să nu iasă foc, nici fum,
Să iasă numai un spin,
C-o avut suflet hain,
Nu inimă de creştin.
Şi iar verde măr crengos,
Nu-i ca Darie om frumos;
Câtu-i ţara-n sus şi-n jos,
Câtu-i ţara-n jos şi-n sus,
Numele lui i s-o dus
Ori ca spin,
Ori ca venin,
Ori ca leac
La om sarac.
Din Straja până-n Hadic
Nu-i ca Darie om voinic;
De la Dorna la Dorneşti,
Om ca Darie nu găseşti
Să mergi şi să oboseşti,
Iar să mergi, să poposeşti
Altu-n lume nu găseşti,
Cu cuvânt
Ca frunza-n vânt
Şi cu glas
De suflet ars,
Cântat vara printre brazi,
De l-auzi la pământ cazi.
Cântă Darie haiduceşte,
Codrul sună, clocoteşte,
Săracu inima-i creşte,
Cel bogat încremeneşte.
De Darie cel vestit
Şi-mpăratu-o auzit.
Din Viena o pornit
Şi-aici la noi s-o oprit,
Cu armată frunză, iarbă
Şi toţi de Darie-ntreabă;
Pe Darie să-l găsească
Ce-o făcut să-i pomenească,
Cu capu să-l pedepsească.
O-mblat armate prin sate,
Erau ca apa de late,
Şi de lungi
Să nu le-ajungi.
O îmblat în sus şi-n jos,
Pe Darie nu l-o scos.
Că l-o păzit cine-o vrut
Şi cine nici n-o crezut,
Că li-i drag aşa de mult;
De la frunza codrului,
Pân-la casa omului
Şi florile câmpului
Şi stâncile muntelui
Şi sfatul săracului
Şi apele codrului.
Cu frunza-l acoperea,
Vântul de plumbi îl păzea
Stânca lângă ea-l pierdea,
Apele-n vale creştea,
Pe duşmani îi îneca,
Şi pe Darie-l scăpa.
Şi pe-mpăratu-l turba
Şi tare mi-l supăra,
Că-n Viena se ducea.
Împăratul foc, turbat
Ordin în ţară o dat:
Că cine i-a da legat
Pe Darie cel blestemat
Ce băncile i-o prădat
Averile i-o mâncat
Şi pe la săraci le-o dat
Obrazu i l-o pătat
Şi bătut nu s-o lăsat.
Cin' l-a da pe Darie lui
Legat împăratului
Îi dă ţara de domnit
Avere de stăpânit.
Satele dac-auzea
Şi mai mult îl ascundea
Şi mai mult lumea-l păzea,
Pe Darie să nu-l deie
Pe Darie să nu-l ieie,
Da’ un hoţ din ceata lui,
De dragul aurului
Şi golul sufletului,
L-o dat împăratului
Pe Darie şi toţi ai lui,
La marginea satului,
La umbra paltinului,
În plânsul norodului
Şi-n jelea oamenilor,
Că l-o dat pe Darie-al lor
Domnilor, stăpânilor,
Domnilor, străinilor.
Dar pe Darie l-o dus
Pe cărare-n munte, sus
Şi pe fraţii lui i-o pus
Cu capetele prin stejari,
Ca pe hoţii cei mai mari
Şi cu trupul pe cărări
Şi-au trecut domnii călări
Cu mâinile-n buzunări.
Pe Darie dacă-l lega,
Stâncă pe piept îi punea:
Când Darie răsufla,
Stânca se cutremura,
În cei domni groaza băga,
Şi de frică-l împuşca
Şi capul i-l răpunea,
Ca să-i piardă răsuflarea,
Să-l şteargă cu uitarea,
Da’ uitarea-i basma neagră
N-a putut deloc să-l şteargă,
Că toată lumea-l ştia,
Şi toată lumea-l jelea
Şi la alţii povestea
Cât de bun Darie-era,
Din frunză cum le cânta,
De bine cum învăţa,
De rele cum îi scăpa
Şi lumea nu-l mai uita.
Se încarcă comentariile...
