Dan Negru, adeptul teoriilor conspiraţiei cu privire la cancer. Medic: „Aruncă nişte afirmaţii iresponsabile”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Negru este unul dintre cei mai populari prezentatori TV. FOTO: Antena 1

Medicul cardiolog Vasi Rădulescu, autorul mai multor cărţi de educaţie medicală pentru publicul larg, îl critică pe prezentatorul TV Dan Negru pentru o postare în care sugerează că „nu s-a vrut găsirea unui vaccin pentru cancer”.

Moartea actorului Samuel „Screech” Powers l-a determinat pe Dan Negru, unul dintre cei mai populari prezentatori de televiziune, să posteze următorul mesaj pe Facebook:

„800 mii luna trecută.

 ( 44 ani) din "Salvaţi de Clopoţel" a readus spaima cancerului pe prima pagină in toată lumea. 

Statistica Worldometer zice că doar luna trecută au murit 800 mii. 

Boala căreia nu i-au găsit "vaccin" sau n-au vrut 🥺 vine din antichitate. 

De atunci suntem neputincioşi ! 

Hypocrate a dat bolii numele de "cancer" de la aspectul tumorilor întinse pe toate direcţiile ca picioarele unui crab. 

"Carcinom" vine de la "karkinoma" care înseamnă crab ...

Medicul Şerban Negru din Timişoara, preşedintele OncoHelp, zice că vine un val de cancere care nu au fost depistate la timp din cauza COVId.” 

„Şi mai sper ca domnul Negru să fie mai grijuliu pe viitor”

Medicul cardiolog Vasi Rădulescu a taxat postarea lui Dan Negru arătând:

„Sunt uimit cum oameni cu audienţe uriaşe îşi permit să arunce nişte afirmaţii iresponsabile prin postările lor, de parcă nu ar exista nicio repercusiune. Mi-am permis un comentariu la o postare de-alea domnului Dan Negru, în care inserase şi faptul că „nu se vrea un vaccin pentru cancer”. Pun aici comentariul, că este util. Şi mai sper ca domnul Negru să citească şi să fie mai grijuliu pe viitor.

Domnule Dan Negru,


Cu prietenie vă spun că nu se cade să plasaţi răutăţi sau conspiraţii prin postări. Comunităţile medicală / farmacologică au depus eforturi uriaşe pentru a trata „cancerul”, numai că nu există un singur tip, ci peste 300. Pur şi simplu nu puteţi spune „nu au vrut să facă un vaccin”, pentru că puţine tipuri de cancer au legătură cu un vaccin. Uitaţi, HPV dă cancer de col uterin şi alte tipuri de cancere, iar pentru el avem vaccin. El previne cam 95% din formele de cancer asociate virusului papiloma uman. 

Fiecare cancer are particularităţile lui. Nu multe sunt date de virusuri, ca să le prevenim cu vaccinuri. Progrese s-au făcut oricum, pentru că există tratamente moderne eficiente pentru majoritatea.

Vă rog să aveţi grijă de comunitatea dumneavoastră şi să o informaţi corect, fără inserţii inexacte, cu iz conspiraţionist”, a scris medicul Vasi Rădulescu.

 

Vă mai recomandăm 

Avertismentul medicului Vasi Rădulescu legat de coronavirus: „Văd carenţe care mă înspăimântă. Nu, nu suntem pregătiţi, cine zice că suntem habar nu are”

 

EXCLUSIV Dan Negru: „Politicienii români sunt mult mai tăntălăi decât actorii” 

Mai multe pentru tine:
Un român, implicat într-o înșelătorie online: a încasat banii pe o cadă de hidromasaj pe care nu a mai livrat-o
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Zelenski sancționează oameni din cercul lui Ilan Șor, inclusiv bașcana Găgăuziei și lidera partidului Moldova Mare
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile