Dacian Cioloş, Profesor Honoris Causa al universităţii pe care a absolvit-o. Trei miniştri participă la aniversarea a 145 de ani a USAMV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacian Cioloş, absolvent al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, participă la evenimentele organizate la împlinirirea a 145 de ani de existenţă a instituţiei de învăţământ superior pe care a absolvit-o. Fostului comisar i se va acorda titlul de Profesor Honoris Causa. La manifestări vor participa miniştrii Educaţiei, Tineretului şi Agriculturii.

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca împlineşte 145 de ani de existenţă, iar în cadrul evenimentelor organizate în acest sens unul dintre cei mai notorii absolvenţi ai universităţii, comisarul european pentru Agricultură (2007-2014), Dacian Cioloş, primeşte titlul de Profesor Honoris Causa.

Astăzi se va dezveli o placă, se va face o vizită la Spitalului Veterinar de Urgenţă şi se vor inaugura noi spaţii de învăţământ şi noua Bibliotecă Centrală a universităţii.

La ceremonia festivă, care a început la ora 10.00, şi-au anunţat prezenţa personalităţi precum: Dacian Cioloş, consilier al Preşedintelui Comisiei Europene, primarul Emil Boc, miniştrii Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi al Agriculturii, Daniel Constantin. La manifestări vor participa şi: Cristian Hera - vicepreşedintele Academiei Române, Gheorghe Sin- Preşedintele ASAS “Gheorghe Ionescu Şişeşti”, ÎPS Andrei, Mitropolitul ortodox al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Răzvan Teodorescu - Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Paul Pîrşan - Vicepreşedintele Consorţiului Universităţilor de Ştiinţele Vieţii, Ioan Aurel Pop - Uniunea Universităţilor Clujene, Jiri Balik - Vicepreşedintele Conferinţei Rectorilor Danubieni, Eugenio Dominguez Vilches - Rectorul Universităţii Internaţionale Andalusia, Benoit Bavouset -Institutul Francez, iar mesajul Preşedintelui României, Klaus Iohannis, va fi prezentat de consilierul său, Ligia Deca, Istvan Vakar - vicepreşedinte Consiliul Judeţean Cluj şi Zoltan Gyorke - subprefect.

Întâlnire cu inspectorii a ministrului Educaţiei

Ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu, are programate azi, 15 octombrie mai multe întâlniri cu directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Cluj, cu 10 inspectori şcolari generali din regiunea Transilvaniei. Ministrul va face, mâine, 16 octombrie, o vizită la Colegiul Naţional ,,Mihai Viteazul” din Turda şi va participa la deschiderea unei grădiniţe din comuna Sănduleşti, sat Copăceni.

Dacian Cioloş, Profesor Honoris Causa al universităţii pe care a absolvit-o

Mai puteţi citi:

Cârnatul cu alge: cum a transformat un clujean produsul tradiţional într-un aliment-„medicament”

Specialiştii de la USAMV te învaţă să mănânci sănătos

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”