Cum vor circula mijloacele de transport în comun de Zilele Clujului

0
Publicat:
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca au un program special în perioada 21-24 mai datorită evenimentelor organizate de Zilele Clujului.

„Cu ocazia evenimentelor organizate în cadrul Zilelor Clujului, ce se desfășoară în perioada 21-24 mai 2026, Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță publicul călător că în data de 22 mai următoarele linii de transport public vor avea program prelungit:

-           Autobuze: 24B, 30,31, 35, 9 și 21;

-           Troleibuze: 25, 3, 5 și 6;

-           Tramvaie: 101”, anunță Compania de Transport Public Cluj-Napoca (CTP). 

Călătorii pot apela după ora 23:00 și la liniile de noapte 25 N (Str. Unirii – Str. Bucium), 54 N (cart. Zorilor – cart. Grigorescu), respectiv 5 N (P-ța Gării – Str. T. Vuia) ale căror programe pot fi consultate pe site-ul companiei www.ctpcj.ro și în aplicația gratuită de mobil Tranzy.

Ultima ediție a Zilelor Clujului a reunit peste 350.000 participanți în cele 4 zile de evenimente, se arată pe site-ul evenimentului. Sub motto-ul Zilele Clujului – Creează Legături, a 14-a ediție va avea loc anul acesta în perioada 21-24 mai și va pune în lumină multiplele valențe ale comunității clujene.