Cum ne lecuim de dependenţa de alcool şi de violenţa moştenite de la părinţi. Sfaturile psihologilor pentru tratarea celor mai păcătoase obiceiuri

Pentru ca lucrurile să meargă în direcţia dorită, schimbarea trebuie să vină din interiorul nostru. Acesta este sfatul pe care îl dau psihologii, încă de la primele şedinţe, celor care doresc să se desprindă de viaţa în care unul dintre părinţi este dependent de alcool sau e foarte violent.

”Acea familie e disfuncţională. Acolo unde unul dintre părinţi suferă de patima alcoolului sau e violent, nu există acea coeziune, înţelegere. Iar copilul, dezvoltându-se în acel mediu precar, plin de conflicte, lipsit de afecţiune, de atenţie, înţelegere, de învăţare, ce model va avea? Nu va face decât să preia exact ce fac părinţii”, spune psihologul clujean Monica Cristea.

De regulă, continuă aceasta, în aceste familii există şi acea lipsă de educaţie. Şi toate acestea cumulate vor da naştere unui viitor adult cu multe probleme, frustrări, stări de anxietate, stimă de sine scăzută. ”Iarăşi, toate acestea pot să determine viitorul alcoolic. Şi aşa povestea se repetă”, adaugă psihologul.

Adulţii cu o astfel de moştenire care cer ajutor specialiştilor şi bat la uşa terapeuţilor primesc acelaşi sfat. ”În terapie obişnuiesc să spun: acum e momentul dumneavoastră să tăieţi acest rău din rădăcină, să faceţi o schimbare în viaţa dumneavoastră. Nu vă place cum s-a comportat mama dumneavoastră cu dumneavoastră? Nu vreţi să fiţi aşa? Nu fiţi! Haideţi să schimbăm ceva, să găsim soluţia care vi se potriveşte şi să facem o modelare între ceea ce ea fost bun la mama dumneavoastră şi ceea ce vreţi să aduceţi nou în educarea copilului dumneavoastră, un viitor adult. Doar aşa se rupe şirul...”, explică specialistul.

Însă, e esenţial ca dorinţă de schimbare trebuie să vină din interior, ca şi multe alte situaţii. Monica Cristea povesteşte că, de multe ori, au venit părinţii la ea şi i-au spus că fiul sau fiica lor au o problemă. Iar după ce a analizat mai atent lucrurile a observat că problema nu e la cel mic, ci în cuplu. ”Partenerii nu îşi acordă timpul necesar să se înţeleagă ei pe ei, darămite să-l înţeleagă pe copil. Şi atunci...”, concluzionează psihologul.

Mai puteţi citi:

Rugăciunea unui copil neglijat de părinţi: „Fă-mă, Doamne, telecomandă!“