Comisarul european Corina Creţu a votat la Cluj: „Referendumul nu face decât să oblige statul român să respecte nişte legi care există deja“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul european Corina Creţu. FOTO: Fb/Arhivă personală

Comisarul european Corina Creţu, candidat Pro România la europarlamentare, a votat, la Cluj, atât la alegerile europene, cât şi la referendum. „Am venit cu speranţa unui nou început”, a susţinut Creţu.

„Am venit cu speranţa unui nou început. Îmi pare bine să fiu în cadrul organizaţiei Cluj. Am venit să votez pentru echipa noastră de profesionişti, pentru un viitor mai bun, pentru România. Un viitor care, sigur, se ne întărească prestigiul şi respectul în Uniunea Europeană, am votat pentru o Românie europeană", a susţinut Corina Creţu, la ieşirea de la vot.

Comisarul european şi-a exprimat opţiunea şi la referendum: „Buletinele de vot pentru referendum nu fac decât să oblige statul român să respecte nişte legi care există deja”. 

Alături de Corina Creţu la vot a fost Ioan Rus, fost ministru şi consilierul preşedintelui Pro România - Victor Ponta, au votat la o secţie din cartierul clujean Gruia.

„Eu am votat cu speranţa unei noi structurări solide, a unei noi stângi europene adevărate în România. Am votat şi pentru referendum, şi pentru europarlamentare", a declarat Rus. 

Citeşte şi

 

Prezenţa la vot în judeţul Cluj, ora 9.00. La europarlamentare au votat 3,90 % dintre clujeni, iar la referendum 3,54 %

 

VIDEO Iohannis, la Cluj: „Oi fi mut, dar cu aşa ceva nu vii în politică, te duci la cancanuri”

Mai multe pentru tine:
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
PSD îl amenință pe Bolojan cu moțiunea de cenzură: „Să plece! Cineva trebuie să își asume”
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
„Profesorul Apocalipsă”, consilierul lui Putin, amenință cu un al treilea război mondial: „Marea Britanie va fi distrusă cu arme nucleare”
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv