Cazul angajatului care s-a sinucis de la Câmpia Turzii a ajuns la premier: „Înţeleg disperarea multora dintre cei de acolo“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colegii lui Bozdog spun că problemele financiare l-au făcut să se sinucidă. FOTO: Remus Florescu

Cazul lui Ioan Bozdog, bărbatul de 58 de ani din Cluj, fost angajat Mechel, care s-a sinucis chiar de ziua lui, a ajuns la urechile premierului Victor Ponta, care a susţinut că verifică schimbările legislaţiei, astfel încât firmele care nu respectă obligaţiile faţă de angajaţii disponibilizaţi să poată fi sancţionate şi să se evite cazuri precum sinuciderea angajatului de la Mechel.

Primul-ministru şi-a exprimat compasiunea pentru angajatul de la Mechel, afirmând că este şocant ceea ce s-a întâmplat la Câmpia Turzii, şi a solicitat o analiză a legislaţiei privind respectarea contractelor colective de muncă. "Chiar dacă vorbim de o companie privată, înţeleg disperarea multora dintre cei de acolo. Am încercat în orele de dinainte, şi o să o rog pe doamna ministru Pană şi, sigur, cu Ministerul Justiţiei, să vedem dacă putem aduce o modificare legislativă, chiar şi în cazul companiilor sută la sută private, care nu îşi respectă obligaţiile prevăzute în contractele colective de muncă faţă de angajaţi, dacă putem să aducem anumite sancţiuni", a spus Ponta. El a arătat că statul nu poate interveni în activitatea unei firme private dacă nu îşi respectă obligaţiile faţă de angajaţi, inclusiv în cazul disponibilizării acestora, dar că existenţa unei astfel de legislaţii ar fi putut preveni asemenea tragedii.

Dispută legată de cauza sinuciderii 

Un bărbat în vârstă de 58 de ani, fost angajat al combinatului Mechel Câmpia Turzii, s-a sinucis, foştii colegi ai bărbatului precizând că acesta fusese disponibilizat în 10 februarie şi că a recurs la acest gest din cauza disperării întrucât nu mai avea bani să îşi achite ratele la bănci. 

  

Pe de altă parte, însă vecinii şi familia susţin că omul nu avea niciun leu datorii la bancă şi nici probleme financiare. El avea două fiice căsătorite care îl ajutau cu banii. “Pentru ei e cel mai bun subiect ca să-şi lege ei protestul, dar nu este adevărul. Sunt aberaţii de-ale oamenilor, într-un fel îi înţeleg că-s supăraţi. El nu avea niciun credit, se poate verifica. Legat de locul de muncă de la Mechel, el mai avea mai avea câteva luni de şomaj şi intra în pensie, n-avea nevoie de nicio slujbă. Avea planuri să se bucure de viaţă şi să-şi crească nepoţii. Se plângea că-l dor rinichii, a fost şi la tratament”, a declarat ginerele lui Bozdog. 

Vecinii susţin că era gospodar şi nu avea probleme cu banii


Declaraţiile acestea sunt susţinute de vecini şi de cel mai bun prieten al omului.  „Ca mine nu ştie nimeni ce s-a întâmplat. El venea în fiecare zi aici la mine să vorbim. Cu mine o vorbit mai mult. În ultima vreme se plângea că îl dor rinichii. Nu e vorba de bani. Nici vorbă să fi avut credite sau probleme cu banii. Era un gospodar, n-o avut probleme cu banii. Ce o zis la televizor nu e adevărat”, a susţinut Gogu, vecinul şi prietenul cel mai bun al bărbatului. 

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor