Boc a anunţat data la care va fi gata Centura Metropolitană a Clujului. Noua şosea va costa 150 de milioane de euro şi va fi construită din fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai importante obiective de infrastructură ale Clujului, centura metropolitană, ar urma să coste 150 de milioane de euro, cea mai mare parte a investiţiei fiind din fonduri europene. Miercuri, 31 octombrie, a fost semnat contractul cu firma care a fost desemnată să realizeze studiul de fezabilitate.

Primarul Emil Boc a anunţat pe pagina sa de Facebook că a fost semnat contractul pentru a realizarea Studiului de fezabilitate a Planului Urbanistic Zonal şi a Detaliilor tehnice de autorizare a construcţiei pentru centura metropolitană.

Cinci firme au participat la licitaţia organizată în acest sens, iar contractul a fost atribuit asocierii Transinvest Budapest Kft – Specialterv Epitomernoki Kft. - SC Explan SRL- Sc Cadsil SRL. 

Centura metropolitană a Clujului. Valoarea contractului este de 17.180.500 lei, fără TVA.

Centura metropolitană figurează în Master Planul General de Transport al României sub denumirea de Drumul Trans-Regio Gilău – Apahida. Şoseaua ar urma să aibă o lungime de 38,8 de kilometri şi va costa circa 150 de milioane de euro. 

Estimare optimistă

Joi, 1 noiembrie, în şedinţa de Consiliu Local, Boc a spus că lucrările ar urma să fie finalizate până la sfârşitul anului 2023. Asta deşi până în prezent nu a fost realizat nici măcar studiul de fezabilitate, care ar trebui să fie gata peste exact 12 luni. Apoi, toată documentaţia ar trebui predată Ministerului Transporturilor până la sfârşitul anului viitor, iar ministerul ar urma să organizeze licitaţia pentru desemnarea constructorului.

„Noi sperăm că prin profesionalismul membrilor echipei celor care au câştigat licitaţia, a colegilor din Primărie, vom reuşi să finalizăm această documentaţie aşa cum am spus astfel încât centura metropolitană să fie o realitate, iar 2020, 2021, 2022, 2023 să fie realizată efectiv, ca la 1 ianuarie 2024 să se poată circula pe această centură metropolitană. Acesta a fost obiectivul de când am venit în faţa dumneavoastră de a evita în ceasul al 12-lea pierderea banilor europeni şi de a da o şansă Clujului să respire din perspectiva mobilităţii urbane prin realizarea acestei centuri metropolitan”, a afirmat Boc.

Primăria lansează la începutul lunii studiul de prefezabilitate pentru metrou

Fostul premier a confirmat că municipalitatea va lansa în zilele care urmează anunţul pentru licitaţia privind studiul de prefezabilitate al viitorului metrou. Emil Boc susţine că metroul clujean va beneficia de cea mai nouă tehnologie. 

„Sper ca în prima parte a lunii noiembrie, chiar în primele 10 zile, să fim în măsură să lansăm în licitaţie publică pentru studiul de prefezabilitate. Pentru investiţii mai mari de 75 milioane de euro este nevoie şi de studiu de prefezabilitate şi de studiu de fezabilitate. Este o cerinţă legală. Avem caietul de sarcini şi în câteva zile vom porni licitaţia. Evident, după aceea va continua cu licitaţia de execuţie”, a mai spus Boc.

Citeşte şi 

Clujul va avea autobuze electrice de un milion de euro. Se încarcă din mers şi au o autonomie remarcabilă

Cum va funcţiona metroul de ultimă generaţie proiectat la Cluj: „Nu va avea captatoare electrice, ci va fi cu baterii“

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani